Uluitor! Declaraţia zilei la votul moţiunii

1288704581Varujan Pambuccian _tv (11).JPG

1288704581Varujan Pambuccian _tv (11).JPG

Sunt indivizi pe care românii îi plătesc gras pentru ca aceştia să le reprezinte interesele. Citind acestă declaraţie, avem convingerea necesităţii introducerii controlului psihiatric obligatoriu pentru aleşii neamului.

- Publicitate -

Deşi toate partidele s-au abţinut să intre în tranşarea războiului pesedisto-pesedist, Reprezentantul minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, s-a amestecat într-o manieră aparent iresponsabilă.

Varujan Pambuccian povestește într-un comentariu, pe o rețea de socializare, cum a procedat la votarea moțiunii de cenzură: „Am votat nimic, pentru că nu e războiul nostru și nu avem nici o miză. Adică am procedat așa: Era un coleg de la USR care filma cum luăm bilele. L-am rugat să filmeze ce fac și sub privirile lui stupefiate și ușor amuzate, am luat ambele bile într-o palmă, le-am acoperit cu cealaltă, le-am amestecat și le-am aruncat în urne. Deci nici eu nu știu ce am votat. Nu am vrut să mă manifest în nici un fel într-o dispută care nu mă interesează deloc”.

Cu rugămintea păstrării unui limbaj decent, avem liber la comentarii. Cu siguranţă sunt foarte interesante opiniile celor care îi plătesc pe indivizi de acest fel.

- Publicitate -

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Claudiu Vasilescu
Claudiu Vasilescu a început cariera de jurnalist în 1993, în radio, până în 1999, când a trecut în televiziune. Din 2007 a activat în ambele domenii, iar din 2017 a ”atentat” și la presa scrisă, alăturându-se echipei Observatorulph.ro, unde activează și în prezent. Împreună cu echipa ObservatorulPh a lansat proiectul www.icars.ro, un site dedicat pasionaților auto și nu numai.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău