În România nu sunt 3 milioane de proști. Sunt 15

Rezultatul alegerilor nu poate surprinde. Poate doar puțin maniera categorică în care PSD-ul a reușit să învingă într-un meci fără adversar.

Ceea ce pe mine cel puțin mă surprinde este concluzia extrem de găunoasă a unora pentru direcția asumată prin VOT de România pentru următorii patru ani:
“Încă o dată bătrânii ne-au hotărât soarta!”
“România, noapte buna!”
“O țară de asistați social! Asta suntem!”
Îmi permit să încadrez toate aceste opinii ca făcând parte din categoria inepâiilor crunte.
Să mă explic:
Din 2004 și până în prezent, bazinul electoral al PSD-ului este de 2,9 milioane de alegători.
Nici mai mult nici mai puțin.
O dată la 4 ani, 2,9 milioane de oameni aleg PSD-ul.

Nimic altceva în afară de PSD.
O predictibilitate care contracarată eficient nu ar trebui să reprezinte un avantaj, ci din contră o slăbiciune.
E greu de crezut că acești oameni pot fi mișcați din această zonă de o altă structura politică, drept pentru care ar trebui lăsați deocamdată deoparte.
Dar ceilalți, ce facem cu ei?
Numărul celor cu drept de vot în România este undeva la 18 milioane.
Deci teoretic ai la dispoziție 12 ani din 2004 și până în prezent, să construiești o forță politică puternică și credibilă, menită să atragă nu 18 milioane, ci măcar 5 milioane susținători stabili.
Pare mult? Probabil.
Hai 4 milioane.
Nici așa nu merge?
Hai măcar 3,vorba lui Adrian Despot!
Practic, nu faci nimic.
În 12 ani.
Acum văd că vina pentru rezultatele votului de ieri este redistribuită masiv (un termen de actualitate), către cele 2,9 milioane de persoane care de mai bine de un DECENIU votează LA FEL.
Din naivitate, comoditate, convingere, conservatorism sau interes.
Nu știu și nici nu mă interesează motivele.
Eu m-aș bucura ca în România să existe doar 2,9 milioane de “proști”.
Mă tem însă că vorbim despre mult mai mulți.
Câți?
Răspunsul este în titlu…