În toate campaniile electorale, stârpirea corupţiei devine o temă abordată de la candidatul la Preşedinţie, până la cel care se visează primar în cea mai săracă localitate. Guvernul face strategii, Preşedinţia trage semnale de alarmă, Parlamentul adoptă legi împotriva acestui flagel, care macină România de aproape 20 de ani. Rezultatul? Suntem singura ţară din lume în care există corupţie, dar nu avem corupţi. Până acum, în Prahova, procurorii DNA nu au instrumentat niciun caz în care vreun consilier local să fie trimis în judecată, nu mai vorbim de primari, pentru fapte de corupţie, de la primire de foloase necuvenite, până la trafic de influenţă. De ce? La această întrebare numai procurorul şef ar putea să răspundă, însă la cât de taciturn a fost domnul Mihai Gheorghe de la instalarea în această funcţie, nu mă aştept la o reacţie în viitorul apropiat. Aşa că politicienii îşi pot vedea liniştiţi de afacerile pe bani publici, în funcţiile pe care le ocupă, pentru că nimeni nu are cine să-i bage la zdup. Noapte bună, DNA!
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112






























