Roberta Anastase a numărat voturile ca Ghiţă Pristanda steagurile

Constat de la o vreme încoace că numele şi opera marelui I.L. Caragiale sunt invocate tot mai des în politica de mahala. Ultima menţionare a unui personaj de-al lui Caragiale a venit din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care l-a comparat pe Victor Ponta cu Caţavencu. Fără să fiu un fan al lui Ponta, pe care-l consider un demagog social-democrat din sfera de influenţă a lui Adrian Năstase, păstrez nota şi o compar şi eu pe domnişoara Anastase cu Ghiţă Pristanda în scandalul numărării voturilor la Legea Pensiilor. Cum din imaginile postate chiar pe site-ul Camerei Deputaţilor se vede clar că în sală nu sunt prezenţi decât maximum 100 din cei 170 de votanţi număraţi de Anastase. Exact ca în secvenţa din „O scrisoare pierdută”, în care Pristanda se încurcă la numărătoarea steagurilor, Robertei Anastase nu-i ies deloc voturile la legea care va schimba viaţa milioanelor de cotizanţi la fondul de pensii şi care nu vor mai apuca să se bucure prea mult de ele. Într-o ţară cu o democraţie autentică, proba video ar fi ajuns deja pe masa procurorilor, mai ales că fraudarea unui vot în Parlament se pedepseşte cu ani grei de închisoare. La noi acest lucru nu se va întâmpla pentru că politica şi instituţiile statului funcţionează doar în ritumuri de manele. De la Băse, se ştie, fără număr!
Vedeţi aici proba VIDEO.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Marius Nica
Marius Nica lucrează în presă din anul 2000. A început cu presa scrisă, fiind reporter și ulterior redactor la Telegraful de Prahova, Muntenia Telegraf, apoi a devenit redactor șef la Monitorul de Prahova. A urmat o carieră în televiziunea locală, fiind realizator și moderator la posturile Will TV și Alpha TV, dar și colaborator la Evenimentul Zilei, Radio K și Will FM. Din 2007 este directorul editorial al ziarului Observatorul Prahovean.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău