Muc cel Mic e supărat pe liberali

Pentru cei care au uitat-o, iată un rezumat copy/paste al poveştii lui Muc cel Mic, plagiat de subsemnatul de pe un forum unde unii părinţi chinuiţi de lene/amnezie încearcă să-şi fenteze copiii apelând la rezumate făcute de alţi părinţi care au citit poveştile.

“Muc era un omuleţ (taaare) ciudat de care toţi copiii îşi băteau joc. Într-o zi, tatăl unuia din ei îl ceartă pe fiul său pentru că se poartă aşa urât cu Muc şi îi spune povestea lui. Muc rămăsese orfan şi sărac şi cutreieră lumea în căutarea norocului. Într-o zi intră în slujba unei bătrâne – trebuia să aibă grijă de pisicile şi câinii acesteia. Traiul în casa bătrânei este tot mai greu, aşa că Muc se hotărăşte să plece de-acolo. Pentru că nu primise însă banii promişi, când pleacă din casa bătrânei fură nişte conduri şi un toiag. Are un vis în care bătrâna îi spune că dacă se răsuceşte de 3 ori, condurii îl vor purta imediat unde va dori el, iar toiagul îl va ajuta să se îmbogăţească, pentru că atunci când se afla undeva ascuns aur sau argint, toiagul îl va vesti ciocănind în pământ.
Folosind puterea condurilor, Muc ajunge ştafeta împăratului. Toate sunt bune şi frumoase o vreme, însă ceilalţi slujbaşi de la palat încep să uneltească împotriva lui. Dorind ca  aceştia să-l îndrăgească, Muc se gândeşte să le găsească o comoară cu ajutorul toiagului. Găseşte într-adevăr o comoară în grădina palatului, pe care o împarte celorlalţi, însă aceştia ajung să-l urască şi mai mult. Îl fac pe împărat să creadă că de fapt Muc fură bani din vistierie. Muc este aruncat în termniţă. Pentru a nu fi omorât, îi destanuie împăratului taină toiagului şi a condurilor. Împăratul i le confiscă, iar Muc este alungat din nou, mai sărac ca înainte.
Ajunge într-o pădure, unde culege câtvea smochine, le mănâncă şi se culcă. Când se trezeşte, vede că are urechi de măgar şi un nas lung şi urât. Când mănâncă din nou smochine din alt pom, urechile şi nasul dispar.
Adună mai multe smochine şi se întoarce la palat, deghizat în negustor, toţi cei de la palat mănâncă din smochinele lui şi se trezesc cu urechi şi nasuri lungi şi hidoase. Muc revine deghizat în vraci şi îl vindecă pe unul din prinţi. Împăratul îi oferă toate comorile lui, numai să-l scape de noua înfăţişare, Muc îşi recupereaza toiagul şi condurii, îşi dă jos barbă şi îşi dezvăluie adevărata identitate, spunându-i împăratului că pentru felul în care i-a răsplătit credinţa îl pedepseşte să rămână pocit pe viaţă. Apoi se face nevăzut şi revine în oraşul de baştină, unde duce un trai îndestulat, dar singuratic, fiind supărat pe oameni.
Aflând povestea lui Muc, copiii regretă că s-au purtat urât cu el şi ajung să-l îndrăgească”.
Acum, revenind la negura vremurilor noastre, vreau să vă redau fără niciun copy/paste produsul minţii mele referitor la povestea unui cetăţean al Ploieştiului, poveste a cărei similitudine cu cea a lui Muc cel Mic m-a frapat.
Acum câţiva ani, dacă memoria nu mă înşeală, un avocat de prestigiu din Ploieşti, probabil plictisit de platitudinea intrărilor şi ieşirilor de la bară, s-a hotărât să-şi ia lumea în cap şi să-şi încerce norocul într-un domeniu cu muuult mai apetisant: politica. S-a înscris într-un partid, a făcut pe acolo toate treburile necesare pentru a fi recompensat, însă când a venit vremea (răs)plăţii, a constat că o colegă de-a sa e mult mai favorită în ochii împărăţiei decât el. Cum traiul la partidul cu pricina a devenit din ce în ce mai insuportabil iar umilinţa de a nu fi răsplătit/recunoscut pe măsură de neîndurat, avocatul nostru s-a hotărât să plece de acolo.
Odată decizia luată, a plecat supărat luându-şi cu dânsul o agendă cu contacte. Timp de câţiva ani, s-a retras liniştit la umbra unor editoriale apoi, ca prin farmec, unul dintre contacte i-a creeat rapid o ascensiune fulminantă într-un alt partid: PNL. Aşa a ajuns avocatul nostru, George Sorin Botez pe numele lui, să primească în mod magic funcţia de preşedinte interimar al PNL Ploieşti. Invidioşi pe ascensiunea lui cu adevărat de invidiat, mai mulţi colegi din PNL Prahova şi PNL Ploieşti încep să uneltească împotrivă-i.
Au aşteptat momentul oportun şi, imediat după alegerile locale, l-au pus în discuţia organizaţiei pentru rezultatele slabe obţinute în lupta cu ciuma pedelistă din Ploieşti. Indignat de atâta nerecunoştinţă, Botez n-a mai stat să se justifice şi şi-a băgat pe loc demisia care i-a fost acceptată cu aplauze şi hohote de satisfacţie de conducerile organizaţiilor judeţeană şi municipală.
Acum, avocatul Botez s-a retras din nou la umbra unui editorial în care încearcă să le pună mustăţi nerecunoscătorilor care i-au sărbătorit demisia contestând calitatea ouălor acestora. Curat mare asemănare, nu-i aşa coane Nae?