Pamflet: Ce vrea de la Simona, pardon, editorialistul?

Când o jigodie vrea să se dea rotundă că ce tare e, ce deșteaptă e, ce incredibilă e, aduce invariabil în discuții numele unor “prieteni” a căror probitate morală/profesională este indiscutabilă. Nu că ar fi cazul mangafalei 2 – Scatofagul – atunci când vagabonțește aduce el în, pardon, “editorialul” de vineri vorba despre Simona (Uță) Popescu. Acolo e de-a dreptul jenant.

Pentru cei care nu o cunosc, Simona este unul dintre puținii jurnaliști din Prahova care nu s-a lăsat implicată în mizeriile combinațiilor curvăsărești dintre politică, bani și… editorialiști/moderatori/realizatori care se acuplează zilnic, în văzul lumii, în încercarea de a-și asigura accesul la ciolan. Ca să devin ușor lacrimogenă, pot spune că Simona Uță presta din greu la Rompres sau Radio România Actualități cu mult timp înainte ca Fair Play transformat în Altphel, Pătraru sau phonline să transforme noțiunea de presă locală în sinonim al deprofesionalizării, bălăcărelii, parfumului de șantaj sau aromei de șpagă. Tocmai pentru că, indiferent de locul în care a lucrat, a avut tăria să nu ridice osanale pletorei politicii locale, Simona a trebuit să lupte pentru jobul de la Radio în momentul în care Dragoș Șeuleanu, director al așezământului și discret consultant de imagine al lui Emil Calotă, o pusese pe lista redactorilor care trebuie executați pe motiv că nu răspund comenzilor partidului stat care era PSD prin 2002 – 2004. Tot Simona a fost executată de la PrahovaTV când, peste noapte, i-a fost reziliat contractul prin care producea unul dintre cele mai bune talk-show-uri locale și, la propriu, i-a fost aruncat decorul în stradă pe motiv că viitorul soț, Cătălin Popescu, a avut tăria să țină în consiliul local un discurs în care blama acordarea titlului de cetățean de onoare al Ploieștiului încă de pe atunci genialului Sebastian Ghiță, astăzi patron al lui Pătraru. Așa ajuns Simona jurnalistul care, în perioada în care Fair Play se dădea gratuit de pe un tamburet de la intrarea în sediul PSD județ, era atât de prigonită de mangafale din partid sau “presă” încât a te așeza alături de ea la conferințele de presă era echivalentul sărutării în public a unui lepros în locul în care ar fi trebuit să aibă buzele. Iată că, spre disperări și suspine multiple, Simona Popescu a reușit să rămână în presa locală în timp ce Calotă și adepții săi au devenit istorioare despre șpăgi și furtișaguri. Și Pătraru, deloc surprinzător, a rămas, vopsindu-și după bugetul alocat înainte, în timpul și după campaniile electorale, tricourile sau, mai nou, cămășile, în roșu, portocaliu, roșu, portocaliu, roșu… Tocmai pentru că de câțiva ani nimeni nu o mai adusese în discuție, s-a gândit mangafaua 2 s-o pună pe Simona în contextul făcătorului de pace între Roberta Anastase și, pardon, editorialistul care este. De ce a făcut asta? Păi citiți partea introductivă, puișorii mei.

Cât despre mangafaua 1 – Arghirofilul – el se ocupă în continuare cu ce știe mai bine: fură și stigă că alții sunt hoții. Zilele astea a furat de la noi o poză de la Festivalul Toamnei de la Câmpina, fotografie făcută cu mari eforturi (hi hi hi) de distinsa noastră colegă Diana Frâncu (te pup, fato!).

- Publicitate -

Ne revedem luni. Până atunci citiți zilnic Senzaționalul Fapt Divers pentru că, Doamne ce prost am fost! am negociat cu Mișu plata în funcție de vizite. Faaaac!!!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău