De ce l-au trimis prahovenii în Senatul României pe Sorin Chivu? Să-l preocupe atitudinea Elenei Udrea faţă de comisia lui Orban, normal.
„Periculos este şi faptul că blonda Udrea impune salariaţilor din minister prin practici dicatoriale să nu respecte legea în privinţa anchetei derulate acolo. Prin faptul că s-a prezentat la comisie doar pentru a-i acuza pe membrii acesteia de complot şi pentru a-şi arăta dispreţul faţă de instituţiile statului de drept Elena Udrea se plasează mai presus de lege”. Acest fragment apare într-un comunicat de presă emis astăzi de senatorul prahovean PSD, Sorin Chivu. De asta l-au votat prahovenii: să-l preocupe atitudinea Elenei Udrea faţă de comisia lui Orban. Mă aşteptam de la domnul Chivu să aibă declaraţii politice pe alte teme, cum ar fi creşterea şomajului în Prahova din cauza crizei economice prost gestionate de guvernul din care fac parte colegii săi de partid sau lipsa fondurilor necesare activităţii normale a spitalelor, acolo unde bolnavii sunt trimişi în farmacii după perfuzoare şi seringi, etc. Şi, totuşi, Elena Udrea pare să fi luat minţile tuturor politicienilor, care au uitat rolul de ales al unui popor care face foamea. În ceea ce-l priveşte pe parlamentarul Chivu poate ne explică, într-un alt comunicat de presă, cum a ajuns să administreze o bună parte din domeniul public al Ploieştiului sau care este legătura dintre un elicopter şi nişte produse petroliere neaccizate. Prietenii de la Garda Financiară ştiu de ce.
P.S. Domnule Chivu, nu vă grăbiţi să mă consideraţi un admirator al doamnei Udrea. „Elogiile” mele la adresa ministrului Turismului şi partidului din care face parte le găsiţi aici şi aici
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112






























