Numărul solicitărilor la Serviciul de Ambulanță Prahova a crescut cu peste 500 de cazuri, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Perioada Crăciunului a fost una neplăcută pentru mulți prahoveni. În mini-vacanța de sărbători, peste 1.700 de persoane au sunat la 112 după ce au început să se simtă rău.
„Pe primul loc au fost cazurile digestive cauzate în special ca urmare a unui consum exagerat de preparate tradiționale. Vorbim aici de ulcere și colite. Persoanele care au prezentat astfel de afecțiuni au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe. Pe locul al doilea, ca număr de solicitări, au fost afecțiunile cardiace, iar pe locul al treilea problemele generate de un consum mare de alcool”, a precizat Daniel Nicolae, directorul Serviciului de Ambulanță Prahova.
În total, în mini-vacanța de Crăciun s-au înregistrat 1.772 de solicitări, cu o medie zilnică de 443 de solicitări/24 de ore.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112
































