ANM a emis două coduri, unul galben și unul portocaliu. Valul de căldură și disconfort termic accentuat se va menține pe 29 și 30 iulie. De mâine, precipitațiile se vor înmulți, inclusiv în zona de Sud a țării.
Miercuri, 29 iulie şi joi, 30 iulie, valul de căldură se va intensifica în regiunile sudice şi estice. În sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei şi în partea continentală a Dobrogei, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, a anunțat ANM. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, se vor atinge temperaturi maxime de 38…39 de grade, iar joi, 30 iulie, izolat se vor înregistra valori în jurul a 40 de grade şi, pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. În după-amiaza zilei de joi, 30 iulie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de munte. Sâmbătă, temperaturile vor atinge valori de până la 33 de grade Celsius.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112
































