FOTO-Continuă racordările la rețeaua de gaze naturale în comuna Drăgănești – FOTO

Primăria Drăgănești continuă investițiile în satele comunei. Lucrările de racordarea la rețeaua de gaze naturale sunt în plină desfășurate, astăzi fiind racordată gospodăria cu numărul 100. 

Ion Dumitrache, primarul comunei, a declarat pentru observatorulph.ro că lucrările vizează toate cele șapte sate. În prezent se fac racordări în satele Drăgănești, Bărăitaru, Belciug, Cornu și Meri, iar pentru satele Hătcărău și Tufani se fac măsurători topografice.

Tot pentru Hătcărău și Tufani au fost înaintate 305 dosare spre aprobare, societății care realizează proiectul

- Publicitate -

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ștefan Vlăsceanu
Ștefan Vlăsceanu a fost interesat de presa scrisă încă din perioada liceului, când a intrat pentru prima dată pe ușa redacției ziarului Monitorul de Prahova. Este cel mai tânăr jurnalist din echipa Observatorul Prahovean, în prezent fiind redactor șef. Publică și documentează lunar zeci de articole și subiecte din domenii precum eveniment, social și investigații. În paralel administrează ziarul Observatorul de Brașov. Este absolventul facultății de Sociologie și Comunicare din Brașov, promoția 2013 și câștigător al Galei Tineretului Prahovean 2023 – cel mai activ tânăr jurnalist prahovean.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău