Parcul Eminescu… zona de centru-sud a Ploieștiului. A devenit „celebru” zilele trecute, din păcate, ca urmare a unei tâlhării. Dar parcul în sine cred că este reprezentativ pentru starea parcurilor mici din tot Ploieștiul. Ideea este bună, parc, loc de joacă, fântână în centrul lui, ba de vreo 2 ani are și loc cu nisip pentru cei mici. Din păcate toate astea nu sunt întreținute câtuși de puțin (galerie FOTO la finalul textului),
Știți câți pantaloni și câte geci am schimbat până acum pe motiv de rupt/agățat în parc în 5 ani de zile? „Fără număr, fără număr…” vorb’aceea.
Pe lună ce trece, totul se degradează într-un ritm alert. Știu că este pandemie, știu că pe nimeni nu preocupă starea parcurilor, dar… încotro se îndreaptă acestea? Până la noi ordine, ele sunt deschise și copiii ies în fiecare zi și se joacă acolo…
Zilele trecute, la articolul cu Evidența Populației, au existat comentarii că ne-am transformat într-un site unde lumea își „varsă frustrările”. Oare? Cred că este mai corect spus că semnalăm neregulile în speranța că cineva „se va sesiza” odată și-odată! Da, le prezentăm în mod personal, pentru că le trăim pe pielea noastră, și este firesc să existe note personale în situații de genul acesta.
Orice instituție care se respectă are (sau ar trebui să aibă) departament de monitorizare presă. Cât de mult îi interesează pe aleșii noștri ce scrie presa, ce părere are cetățeanul de rând, cred că nu are sens să amintim. Și atunci ce e de făcut? Taci pentru că oricum nu rezolvi nimic? Sau spui, în speță scrii, că poate-poate se găsește cineva să scoată de la naftalină și această problemă și, poate-poate, se vor găsi ceva resurse și își va da cineva interesul să facă ceva pentru rezolvarea ei? Am ales a doua variantă. Poate-poate…
Să revenim la Parcul Eminescu…
„Nu te duce pe toboganul albastru, mamă! E spart! Nu mai ai alți pantaloni!”, „Nu trece pe podul mic, i-au ieșit scândurile și te lovești!”, „Nu te urca pe căluțul albastru, e rupt! Alege altul întreg!”, cam asta se aude în fiecare zi din parc. Și nu de ieri de azi, ci de ani buni.
Cred că ultima dată când am văzut că s-a lucrat la întreținerea acestui parc a fost acum trei ani. De atunci… nimic. Sau, oricum, nimic vizibil.
Găurile din tobogane s-au mărit, pietrișul de la baza toboganelor abrupte s-a dus lăsând să se vadă pietrele colțuroase pe care aterizează copiii. Lemnele care alcătuiesc podețele au cam putrezit, s-au deformat, unele s-au și rupt, astfel e o întreagă aventură, mai ales pentru cei mici, să se urce pe aceste „dispozitive” care le sunt adresate. Nu cred că e atât de scump să întreții un astfel de loc, măcar o dată la 6 luni. În fond și la urma urmei este folosit de copii, este poziționat în aer liber, nu ai cum să îi ceri să nu se degradeze. Dacă tot l-ai făcut, măcar ocupă-te de el!
Nu discut despre materialele din care sunt construite aceste locuri de joacă. Regulile sunt clare, și vizibil afișate. Este interzis să te urci pe exteriorul tuburilor de plastic. Dacă ai mei copii s-au urcat, au încălcat regulile, așa că nu mă pot plânge.
Și totuși… Vară, pantaloni scurți, încălecat pe tuburi, venit acasă plini de bubițe roșii asemănătoare unei alergii. Cum făceau pauză de parc, cum le dispăreau. Discutând cu alte mame am aflat că „Normal că au făcut bubițe dacă s-au urcat pe tuburi. Toți fac dacă ating cu pielea exteriorul tuburilor.”. Măcar de atunci, vrând-nevrând, au respectat regulile… 🙂
Cred că situația din Parcul Eminescu nu este singulară. Din câte am auzit cam asta se întâmplă mai peste tot în parcurile mici, cele care nu sunt la vedere, „la bulevard”.
În toamnă am fost în Bucov. Cu totul alta era situația locurilor de joacă de acolo… Totul vopsit, proaspăt, nicio „capcană”. La noi, în Eminescu, arată locul de joacă „proaspăt” doar când plouă. Atunci nu se mai văd culorile estompate, vopseaua scorojită și nici nu mai ies în evidență „capcanele”. Atunci nu se mai ridică praful din pietrișul parcului, pentru că da, are un pietriș foarte ciudat care, încă de la primii pași, îți face încălțările gri-bej. Nu vreau să mă gândesc la mucoase și la plămâni…
În ceea ce privește pietrișul, este ceva între pietriș și nisip, sau mai bine zis sunt pietre mici pline de praf. Nu spun că se poate înlocui cu tartan, sunt conștientă, văzând figurile care se învârt în zonă, că nu ar rezista nici măcar o săptămână un ipotetic tartan, dar poate un gazon sau un pietriș mai curat ar fi o soluție.
Fântâna care tronează în mijlocul parcului este de-a dreptul dezolantă. Vara, când se pornește apa, nu se mai văd toate spărturile din ea și de pe marginea ei. Dar ele există, iar în celelalte trei anotimpuri (copiii nu merg în parcuri doar vara) se vede paragina în care este lăsată.
Se poate face ceva? Se va face ceva? Nu, nu îmi vărs frustrările, doar întreb, doar semnalez…
Am geci și pantaloni de rezervă pentru copii. Am spirt, betadină și pansamente pregătite pentru la vară. Și totuși… se poate schimba situația? În alte parcuri este la fel?
Ca un later-edit la articolul legat de cartea de identitate. Am sunat azi iar. Nu este gata. Mi s-a zis să mai încerc peste două săptămâni. Motivul? „Este o problemă cu hârtia de tipărit!”… Măcar mi-au răspuns la telefon…
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112
Situatia locurilor de joaca nu este de loc buna. Si copilul meu s-a accidentat acum cativa ani ( o tapca de lemn intrata in pulpa ) . Dar situatia se datoreaza atat autoritatilor care nu repara la timp cat si unor copii care deterioreaza ( fara sa fie urmariti si sanctionati ) . Pe de alta parte, deocamdata pe timpul starii de alerta accesul in locurile de joaca este interzis, chiar daca parcurile sunt deschise.