Ordonanța era necesară, în contextul restricţionării drastice a circulaţiei persoanelor în ultima perioadă, printr-o serie de ordonanţe militare, mai ales a persoanelor vârstnice, care, în marea lor majoritate, se ocupau de supravegherea nepoţilor pe timpul zilei.
”Părinţii care îşi supraveghează la domiciliu copiii în vârstă de până la 12 ani după instituirea stării de urgenţă vor beneficia de zile libere şi în timpul vacanţelor şcolare. Guvernul a adoptat în acest sens o Ordonanţă care modifică art. 1 alin. (1) din HG nr.217/2020 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ”, a anunţat vineri Ministerul Muncii.
În cazul părinților care beneficiază deja de zilele libere acordate în baza Legii nr. 19/2020, prelungirea acestei perioadei se face din oficiu, angajatorul urmând să-i înștiințeze despre acest drept prin mijloace de comunicare electronice.
sursa: Ministerul Muncii

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































