Președintele Federației Române de Box, Leonard Doroftei, a discutat astăzi cu primarul Ploieștiului posibilitatea organizării, în municipiu, a unui campionat mondial de box pentru junioare.
Doroftei a susținut, la scurt timp după întrevederea cu primarul municipiului Ploiești, că evenimentul ar putea fi organizat în luna noiembrie a acestui an. „Avem o reprezentare bună în echipa României de fete și cred că ar merita să organizăm un campionat mondial în România și dacă ar fi în Ploiești ar fi și mai bine”, a anunțat Leonard Doroftei, președintele Federației Române de Box, campion mondial WBA la categoria semi-ușoară. Potrivit acestuia, evenimentul ar putea avea loc la Sala Sportului, având în vedere că există premisele ca până la acea dată să fie finalizate lucrările de la acest obiectiv.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112






























