Mastercard face o donație de un milion de euro pentru Spitalul de Oncologie Pediatrică

rsz_spital.jpg

rsz_spital.jpg

Compania Mastercard a anunțat, miercuri, că donează un milion de euro pentru construcția primului spital de oncologie și radioterapie pediatrică din România, un proiect al Asociației Dăruiește Viață. De asemenea, Mastercard anunță că fiecare donație realizată printr-un card Mastercard pe bursadefericire.ro în 2019 va fi suplimentată de companie cu 2 euro.

- Publicitate -

„În viziunea noastră, a construi un spital de oncologie pediatrică înseamnă mai mult decât a ridica o clădire și a o dota cu aparatură performantă. Ceea ce urmărim este să setăm un nou standard în asistența medicală din România și să arătăm că se poate și la noi ceea ce este posibil în țările occidentale.

Pentru aceasta avem nevoie și de o regândire a modului în care sunt gestionate resursele și de tehnologia cea mai modernă pentru a ne atinge acest obiectiv. Aceasta este contribuția Mastercard la felul în care #NoiFacemUnSpital!

Două dintre obiectivele pe care le vom atinge cu fondurile primite de la Mastercard sunt: implementarea unui sistem de management al clădirii (Building Management System), care va asigura un consum redus de energie, o utilizare eficientă a dotărilor și o mentenanță facilă a tuturor echipamentelor; introducerea unui sistem logistic performant care să asigure trasabilitatea consumului de materiale și medicamente”, a declarat miercuri Oana Gheorghiu, membru fondator al Asociației Dăruiește Viață.

„Suntem bucuroși că, începând de astăzi, Mastercard devine partenerul pentru inovație al primului spital de oncologie și radioterapie pediatrică din România. Sperăm că solidaritatea pentru cauze care contează pentru comunitate să devină un gest de normalitate prin care să construim împreună un viitor mai bun.

De aceea, angajamentul nostru este să ne implicăm în susținerea comunității prin parteneriate de lungă durată. În acest fel, împreună cu toți partenerii și clienții noștri, începem astăzi ceva de neprețuit”, afirmă Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România.

În luna februarie, compania OMV Petrom a anunțat că va contribui cu o donație-record, de 10 milioane de euro, la construcția primului spital de oncologie și radioterapie pediatrică din România. 

surse: dăruiește viața, mastercard, hotnews,

rsz_spital.jpg

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Claudiu Vasilescu
Claudiu Vasilescu a început cariera de jurnalist în 1993, în radio, până în 1999, când a trecut în televiziune. Din 2007 a activat în ambele domenii, iar din 2017 a ”atentat” și la presa scrisă, alăturându-se echipei Observatorulph.ro, unde activează și în prezent. Împreună cu echipa ObservatorulPh a lansat proiectul www.icars.ro, un site dedicat pasionaților auto și nu numai.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău