Şedinţă fulger la PSD pe tema viitorilor viceprimari ai Ploieştiului

sedinta psd ploiesti prahova

sedinta psd ploiesti prahova

După eșecul din ședința Consiliului Local Ploiești, când liberalii nici nu au vrut să audă de propunerile PSD pentru funcțiile de viceprimar, iar consilierii ALDE nu au participat la întrunire, astăzi, social-democrații analizează pentru a doua oară nominalizarea unor consilieri pentru funcția de viceprimar, care ar putea primi un vot de încredere în CL.

- Publicitate -

Social-democrații se reunesc în această după-amiază pentru a nominaliza două propuneri de viceprimari. Pentru ultima ședință a Consiliului local, în cărți erau Răzvan Ursu și Marcian Cosma, însă proiectele nici măcar nu au fost supuse la vot, din lipsă de cvorum, după ce liberalii au anunțat că nu vor participa la votare, iar consilierii ALDE nu au venit la ședință.

Potrivit surselor noastre, astăzi vor avea loc două ședințe, urmând ca, după-amiază, să se întrunească atât Biroul Municipal al PSD Ploiești, cât și Biroul Județean al formațiunii politice.

Cele două funcții de viceprimar au devenit vacante după ce Cristian Ganea (PSD) a primit atribuțiile de primar al municipiului Ploiești, ca urmare a încetării mandatului lui Iulian Teodorescu (ALDE), dar și ca urmare a faptului că Raul Petrescu (UNPR), printr-o hotărâre judecătorească și-a pierdut funcția de consilier și, implicit, de vice al municipiului.

- Publicitate -

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Roxana Tănase
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău