Băsescu despre deputatul de Ploieşti, Sever Voinescu: „Dacă eu conduceam PDL nu mai era în partid!”

voinescuSever Voinescu, deputatul PDL ales în Colegiul Ploieşti Sud, nu se mai află în graţiile preşedintelui Traian Băsescu, căruia i-a fost purtător de cuvânt în campania prezidenţială din 2009. Prezent la postul public de radio, Băsescu i-a criticat pe membrii PDL care nu respectă linia conducerii partidului. „Dacă m-aş fi implicat, PDL ar fi fost mult mai precis în acţiunea politică, iar declaraţii şi tolerarea atitudinilor ostile partidului ar fi fost inexistente. N-ar fi rămas în PDL nicun politician care nu respectă regula de aur a democraţiei interne într-un partid. Indiferent că s-ar fi numit Preda, Voinescu, Radu F. Alexandru, nu ar fi fost în partid dacă eu conduceam partidul a spus Traian Băsescu.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Marius Nica
Marius Nica lucrează în presă din anul 2000. A început cu presa scrisă, fiind reporter și ulterior redactor la Telegraful de Prahova, Muntenia Telegraf, apoi a devenit redactor șef la Monitorul de Prahova. A urmat o carieră în televiziunea locală, fiind realizator și moderator la posturile Will TV și Alpha TV, dar și colaborator la Evenimentul Zilei, Radio K și Will FM. Din 2007 este directorul editorial al ziarului Observatorul Prahovean.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău