Susținătorii lui Oprescu în Prahova | Trican aproape da, Mărăcineanu (încă) ba

hanganuApariția pe scena politică prahoveană a comitetului de susținere a candidaturii lui Sorin Oprescu la președinția României condus de fostul senator PDL Romeo Hanganu, este subiectul zilei în discuțiile din mediul politic. În acest context, mai mulți politicieni prahoveni sunt dați ca sigur făcând parte din echipa de susținere. Printre aceștia Adrian Mărăcineanu, fost președinte al PC Prahova până săptămâna trecută sau Elena Trican, fost consilier local, în acest moment dispărută din peisajul politic.

elena_tricanChiar dacă nu e încă oficial, se pare că Elena Trican a luat decizia de susținere a inițiativei lui Hanganu, fiind doar o chestiune de timp până când acest lucru va fi făcut public. Unul dintre motivele întârzierii anunțului ar fi acela că în acest moment doamna Trican este plecată din localitate. Pe de altă parte, contactat telefonic, Adrian Mărăcineanu ne-a declarat: “Este doar un zvon. Acum sunt independent și nu am luat nicio decizie în ceea ce privește o eventuală  implicare în politică. Din câte știu eu, nici colegul meu Andrei Marinescu pe care unii îl dau ca sigur membru al comitetului, nu a luat vreo decizie în acest sens”.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău