1.000, 1.500, 3.000, 5.000, 10.000 de euro | Cotizații de lux în vremuri de criză

Am ales PNL Prahova ca deschizător al acestui serial pentru pragmatismul său: voturile sunt nesigure, cotizația poate fi foarte clar contorizată în evidențe. De menționat că PNL nu este singurul partid care are astfel de pretenții de la aleșii sau numiții săi. Și PSD sau PDL le impun consilierilor, primarilor, deputaților, secretarilor de stat sau miniștrilor aducerea unui număr voturi pentru candidatul partidului, număr de voturi care cuantificate în bani înseamnă chiar mai mult decât sumele solicitate de PNL membrilor săi.

 

Primar – 1.000. Consilier – 1.500

Te-a pus partidul pe un loc eligibil? Te-a pus! Acum trebuie să plătești. Acesta pare să fie principiul după care se ghidează PNL Prahova în relația cu membrii care au sau au avut funcții în administrația publică locală, centrală sau în Parlament. Astfel, indiferent de cât de prosperă este unitatea administrativă pe care o conduce, fiecare primar PNL trebuie să cotizeze în contul prezidențialelor echivalentul a 1.000 de euro. Consilierii județeni sunt printre cei mai afectați de decizia partidului, fiecare dintre ei trebuie să plătească 1.500 de euro în contextul în care idemnizațiile din AGA sau comisii de licitație, una dintre principalele surse de venit în mandatul trecut, au fost reduse drastic. De exemplu, pentru participarea la o AGA a unui Parc Industrial, un consilier județean primește astăzi în jur de 40 de lei, față de venituri de până la 8.000 de lei pe lună, cât puteau ajunge în mandatul trecut.

- Publicitate -

 

PNL adoptă măsuri pesediste: forfetarul foștilor demnitari

Pentru foștii secretari de stat, parlamentari și miniștri PNL Prahova impune un fel de impozit forfetar, adică îi taxează acum pentru sinecurile din mandatul trecut. Cu mențiunea că sumele sunt valabile și pentru parlamentarii în funcție, demnitarii prahoveni trebuie să plătească următoarele sume:

–         deputat sau senator – 3.000 de euro;

- Publicitate -

–         fost secretar de stat – 5.000 de euro;

–         fost ministru – 10.000 de euro;

Pentru o împrospătare a memoriei printre alții  în această categorie ar trebui să intre următorii: Grațiela Gavrilescu, fost și actual deputat,Teodor Meleșcanu, fost ministru, actual senator, Darius Meșca, fost secretar de stat, Bogdan Nica, fost secretar de stat.

- Publicitate -

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău