Noaptea social-democraţilor la Sala Sporturilor

Social-democrații au participat in corpore la inaugurarea de la Sala Sporturilor Olimpia. Participarea premierului Victor Ponta la eveniment i-a strâns pe toți directorii de instituții din subordinea Consiliului Local și Județean, pe cei din deconcentrate precum și numeroși funcționari publici, membrii sau simpatizanți PSD.

- Publicitate -

Pe lista de invitați s-au aflat Sebastian Ghiță, Vlad Cosma, Daniel Savu, Radu Oprea, Augustin Mitu, Ion Eparu, Georgică Severin, dar nu au lipsit nici directori din primărie care n-au nici în clin, nici în mânecă nici cu baschetul, dar nici cu Sala Sporturilor Olimpia. Bineînțeles, deși a apărut singur la eveniment, ulterior premierului Victor Ponta i s-a adăugat întreaga familie. Trebuie spus că au existat și câteva excepții legate de prezența la inaugurare, în sensul că printre social-democrați s-au aflat viceprimarul PP-DD, Raul Petrescu, și parlamentarul independent Răzvan Tănase.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Roxana Tănase
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău