Maramureș este primul județ din România care intră în carantină și pe timpul zilei. Credeți că o astfel de măsură ar fi bună de aplicat și în Prahova? Personal, cred că DA!
Astfel, începând de miercuri, 25 martie, populația din Maramureș nu se va mai putea deplasa decât în baza unei declarații pe propria răspundere, respectiv cu adeverință de la angajator, așa cum se întâmplă deja la nivel național în intervalul 22:00-6:00.
„Așa este structura cetățenilor din județul nostru, nu doresc să nu se întâlnească, nu doresc să nu socializeze, nu doresc să stea în grupuri mai mici de 3. Avem o problemă din acest punct de vedere și am considerat că riscul este mult prea mare”, a explicat prefectul de Maramureș, Nicolae Silviu Ungur, la digi24.ro. Propunerea a venit de la președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea (PSD).
Din păcate, nici prahovenii nu au reacționat așa cum ar fi trebuit la apelul autorităților de a rămâne în casă, inclusiv pe timpul zilei, așa că o astfel de restricție cred că ar trebui aplicată și la noi, înainte de următoarea ordonanță militară.
Și asta deoarece mulți încă mai cred că este ”o vărjeală”, în ciuda exploziei cazurilor de îmbolnăviri și celor opt decese. Scuze precum ”oricum erau bătrâni sau bolnavi de altceva” nu ar mai trebui găsite de nimeni! Aștept părerile și comentariile voastre!
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112
































