Amânarea alegerile locale: Decizia trebuie luată în această săptămână

Președintele Autorității Electorale Permanente avertizează că decizia amânării alegerilor locale trebuie luată în această săptămână, pentru că de săptămână viitoare instituția pe care o conduce este obligată prin lege să dea drumul procedurilor de organizare a scrutinului.

Alegerile trebuie amânate până în toamnă, iar mandatul aleșilor locali trebuie prelungit, susține Constantin Mitulețu Buică, citat de Digi 24

„Potrivit legislației, 13 aprilie avem termen maximal să intrăm în calendar. Săptămâna viitoare trebuie să avem aprobate documentele pe circuit intern. Este ultima săptămână în care se poate lua decizia. Trebuiesc amânate alegerile, prelungit mandatul aleșilor și văzut în toamnă când le putem organiza”, a declarat Constantin Mitulețu-Buică.

- Publicitate -

Premierul Ludovic Orban a avut deja o discuție cu liderii PNL pe care i-a anunțat că vor fi amânate alegerile locale din cauza pandemiei de coronavirus. Mandatul aleșilor locali expiră la finalul lunii iunie. Ludovic Orban urmează să stabilească o întâlnire cu liderii partidelor politice pentru a stabili data la care vor fi organizate localele.

Sunt luate în calcul mai multe variante pentru reprogramarea scrutinului pentru locale, la nivel guvernamental fiind în discuție lunile septembrie și octombrie. De asemenea, alegerile parlamentare ar putea fi mutate de la finalul anului și organizate fie odată cu localele, fie la o dată apropiată de alegerile locale.

sursa: digi24.ro

- Publicitate -

foto ilustrativ – arhivă

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ștefan Vlăsceanu
Ștefan Vlăsceanu a fost interesat de presa scrisă încă din perioada liceului, când a intrat pentru prima dată pe ușa redacției ziarului Monitorul de Prahova. Este cel mai tânăr jurnalist din echipa Observatorul Prahovean, în prezent fiind redactor șef. Publică și documentează lunar zeci de articole și subiecte din domenii precum eveniment, social și investigații. În paralel administrează ziarul Observatorul de Brașov. Este absolventul facultății de Sociologie și Comunicare din Brașov, promoția 2013 și câștigător al Galei Tineretului Prahovean 2023 – cel mai activ tânăr jurnalist prahovean.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău