Senatul a votat, luni, în plen, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii.
Dezbaterile asupra proiectului de lege au început miercurea trecută, în plen, senatorii urmând să finalizeze azi dezbaterile şi să se exprime prin vot asupra proiectului.
Conform votului, 81 de senatori au fost pentru, în timp ce 12 au fost împotrivă. Alți 8 parlamentari s-au abținut de la vot.
PNL a anunţat că a votat împotrivă pentru că „proiectul are multe lacune”, iar amendamentele liberalilor nu au fost acceptate de majoritatea PSD-ALDE. USR s-a abţinut la vot.
Comisia pentru muncă a Senatului a adoptat cu şase voturi „pentru” şi 3 „abţineri”, în urmă cu două săptămâni, un raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii. Amendamentele adoptate în Comisie, ale PNL şi UDMR, nu au fost de fond.
sursa: libertatea.ro
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112
































