Posturi vacante în primării, spitale și școli din Prahova

posturi-vacante-primarii-scoli-spitale.jpg

posturi-vacante-primarii-scoli-spitale.jpg

Zeci de posturi vacante au fost scoase la concurs în luna septembrie, în Prahova, la nivelul mai multor instituții publice din județ. 

- Publicitate -

Spitalul Orăşenesc Sinaia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție vacante, după cum urmează: asistent medical igienă în cadrul Compartimentului CPCIN, infirmieră debutantă în cadrul Secţie Medicină Internă și îngrijitoare în cadrul Secţiei Medicină Internă. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 11 septembrie 2018, ora 12.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor, 19 septembrie 2018, ora 10.00: proba scrisă, 25 septembrie 2018, ora 10.00: proba practică, iar pe 25 septembrie 2018, ora 12.00, are loc proba interviu.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de secretar al municipiului Ploieşti. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 17 septembrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor; 28 septembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă, iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Colegiul Agricol „Gheorghe Ionescu-Siseşti” din comuna Valea Călugărească organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție, temporar vacante de paznic.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 07 septembrie 2018, ora 15.00 – termenul limită pentru depunerea dosarelor, 12 septembrie 2018, ora 09.00: proba scrisă, iar pe 14 septembrie 2018, ora 09.00, are loc proba interviu.

- Publicitate -

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Prahova organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de consilier, clasa I gradul profesional asistent la Compartimentul asistenţă tehnică zonală şi RICA din cadrul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Prahova. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 17 septembrie 2018 – termenul limită pentru depunerea dosarelor, 01 octombrie 2018, ora 10:00: proba scrisă, iar pe 04 octombrie 2018, ora 10:00, are loc proba interviu.

Administraţia Parcului Memorial „Constantin Stere” din Ploieşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacantă, de inspector de specialitate IA în cadrul Biroului Achiziţii Publice, Contracte şi Investiţii. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 07 septembrie 2018, ora 15:30: termenul limită de depunere a dosarelor, 17 septembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă – str. Dacia nr. 11, Comuna Bucov, iar pe 21 septembrie 2018, ora 10:00, are loc proba interviu.

Spitalul Municipal Câmpina organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale de execuție vacante, după cum urmează: un post de asistent medical principal, specialitatea medicină generală pe perioadă nedeterm mată, cu normă întreagă, pentru Secţia Medicină Internă, un post de îngrijitoare curăţenie pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, pentru Secţia Medicină Internăși un post de asistent medical principal, specialitatea medicina generală pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, pentru Secţia Pediatrie. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 07 septembrie 2018, ora 13.00, termenul limită pentru depunerea dosarelor, 17 septembrie 2018, ora 10.00 proba scrisă, iar pe 19 septembrie 2018, ora 10.00, are loc proba interviu.

- Publicitate -

Serviciul Public de Alimentare cu Apă, Canalizare, Salubrizare Vâlcăneşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de muncitor calificat IV (instalator). Concursul se va organiza conform calendarului următor: 17 septembrie 2018, ora 10.00: proba scrisă, iar pe 19 septembrie 2018, ora 10.00, are loc proba interviu.

Direcţia Judeţeană de Pază Prahova, cu sediul în Municipiul Ploieşti, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată a două posturi vacante, funcţii publice de execuţie, respectiv: două posturi de consilier, clasa I, grad profesional asistent – Serviciul Coordonare Obiective, Intervenţie. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 12 septembrie 2018: data limită pentru depunerea dosarelor, 24 septembrie 2018, ora 10.00: proba scrisă, iar pe 27 septembrie 2018, ora 10.00: proba interviu.

Primăria Municipiului Câmpina organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de consilier clasa I gradul principal la Compartimentul Buget finanţe contabilitate. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 12 septembrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor, 26 septembrie 2018, ora 10.00: proba scrisă, iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior. Tot Primăria Municipiului Câmpina organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de consilier clasa I gradul superior la Compartimentul Buget Finanţe Contabilitate. 12 septembrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor; 26 septembrie 2018, ora 10.00: proba scrisă, iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

- Publicitate -

Şcoala Gimnazială, comuna Măgureni organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de administrator de patrimoniu. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 06 septembrie 2018, data limită de depunere a dosarelor, 14 septembrie 2018, ora 09.00 proba scrisă, 17 septembrie 2018, ora 09.00 proba practică, iar pe 18 septembrie 2018, ora 09.00, are loc proba interviu.

Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlați organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de infirmier. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 03 septembrie 2018, ora 15:00: termenul limită de depunere a dosarelor, 12 septembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă, iar pe 14 septembrie 2018, ora 10:00, are loc proba interviu.

Şcoala Gimnazială „George Emil Palade” din Ploieşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale vacante de îngrijitor cu 0,5 normă. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 12 septembrie 2018, ora 09.00: proba scrisă, 12 septembrie 2018, ora 11.00: proba practică, iar pe 13 septembrie 2018, ora 09.00, are loc proba interviu.

- Publicitate -

Şcoala Gimnazială, Comuna Cocorăştii Mislii organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, de îngrijitor – 0,5 (normă) post Grădiniţa Cocorăştii Mislii şi îngrijitor – 1 (normă) post Şcoala Goruna (0.75) şi Grădiniţa Goruna (0.25), conform H.G.nr. 286/23.03.2011. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 11 septembrie 2018, ora 12:00: proba scrisă, iar pe 11 septembrie 2018, ora 16:00: proba practică.

Primăria Comunei Berceni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuţie vacante, de poliţist local, clasa I, gradul profesional debutant, în cadrul Compartimentului Poliţia Locală – din Aparatul de Specialitate al Primarului Comunei Berceni. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 20 septembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă, iar data şi ora interviului vor fi comunicată ulterior.

Primăria Comunei Bucov organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale vacante, de muncitor calificat în cadrul serviciului de gospodărie comunală, conform H.G. nr, 286/23.03.2011. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 11 septembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă, iar pe 13 septembrie 2018, ora 10:00: proba interviu.

- Publicitate -

Centrul Creşa din Municipiul Ploieşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată/nedeterminată a funcţiilor contractuale de execuţie, temporar vacante/vacante, după cum urmează: un post temporar vacant de educator puericultor şi 1 post temporar vacant de educator specializat, un post vacant de îngrijitor şi 1 post temporar vacant îngrijitor și un post vacant de muncitor necalificat bucătărie. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 31 august 2018, ora 12.00 termenul limită pentru depunerea dosarelor, 10 septembrie 2018, ora 09:00, proba practică, iar pe 12 septembrie 2018, ora 12.00, are loc interviul.

Primăria Oraşului Vălenii de Munte organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției contractuale de execuție de muncitor necalificat – Compartiment Reparaţii şi Întreţinere Străzi. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 10 septembrie 2018, ora 10.00: proba practică, iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Roxana Tănase
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău