Majoritatea site-urilor pe care le vizitezi în 2018 au reclame. Respectivele reclame provin din foarte multe locuri, dar prin programul Google AdSense, gigantul din Mountain View a avut din totdeauna o poziție privilegiată când vine vorba de a-ți servi bannere personalizate.
Prin natura lor, reclamele din Google AdSense sunt automatizate. Orice pagină de internet este scanată rapid. Este identificat cuvântul cheie și, pornind de la acea informație, în respectivul site sunt integrate niște reclame ”pe subiect”. Citești o știre despre mașini, imediat vei vedea o reclamă la cel mai nou bolid al brandului tău preferat.
Deși mecanismul de mai sus a funcționat din totdeauna fără intervenție umană, Google va apela la o inteligență artificială pentru a duce la un cu totul alt nivel modul în care vezi reclame pe internet. Prin intermediul noii platfome Auto Ads, o serie stufoasă de rețele neurale nu stabilesc doar tipul reclamelor pe care le vezi online, ci și locația lor ideală într-o pagină web.
Un AI va decide câte reclame sunt prea multe pentru o pagină și unde trebuie să le pună ca să nu deranjeze, dar să-ți stârnească o reacție.
Pe de o parte, noul mecanism va limita influența vânzătorilor de reclame vizavi de modul în care le sunt afișate bannerele. Pe de altă parte, oficialii companiei americane sunt optimiști că rezultate noului sistem vor fi surprinzător de benefice pentru toată lumea. Un beta test efectuat pe o perioadă destul de lungă folosind noii algoritmi, s-a reflectat într-o creștere a profitului în medie de 10%.
sursa: techcrunch.com
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112
































