Yahoo.com și serviciul Yahoo Mail nu au fost accesibile în această dimineață, problema fiind raportată în România, dar și în mai multe țări de pe alte continente.
Nu poate fi accesată joi dimineață nici versiunea Yahoo în limba română – ro.yahoo.com.
Este a doua zi de probleme pentru Yahoo, după ce ieri mai mulți utilizatori au reclamat probleme la autentificarea în platforma pentru e-mail. Potrivit ultimelor statistici publice, Yahoo are peste 1 miliard de utilizatori activi lunar. În 2017 erau anunțați 225 de milioane de utilizatori ai serviciilor de e-mail.
Potrivit downdetector.com, probleme cu serverele Yahoo sunt raportate acum mai ales în țări din Europa, în India, Indonesia, dar și în SUA. Rapoarte privind problemele legate de serviciul Yahoo Mail sau alte site-uri Yahoo au început să apară în jurul orei 9, ora României.

Sursa: EuropaFM
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































