Gemma Holmes, care a suferit anul trecut un accident, a născut un băieţel, dar nu-şi aminteşte nimic din ultimii 3 ani.
O englezoaică s-a trezit din comă şi a aflat că este însărcinată. Gemma Holmes a adus pe lume un băieţel perfect sănătos, dar din păcate nu-şi aminteşte ultimii trei ani din viaţa sa.
Medicii au descoperit că tânăra era însărcinată în patru săptămâni atunci când a fost adusă la spital, dar, fiind inconştientă, ea nu a aflat minunata veste.
"Când m-am trezit şi mi s-a spus că sunt însărcinată nu-mi venea să cred. A fost o veste de-a dreptul şocantă", a mărturisit tânăra mămică, potrivit Daily Mail.
Cu toate acestea, problemele ei nu s-au sfârşit: femeia nu-şi mai aminteşte nimic din ultimii trei ani şi nici cine este tatăl copilului ei.
sursa: realitatea.net
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































