
Deși, calendaristic, toamna a început pe 1 septembrie, din punct de vedere astronomic ea debutează pe 23 septembrie, odată cu echinocțiul, atunci când ziua și noapte sunt egale. După această dată, ziua începe să scadă, iar noaptea câștigă teren.
Descreșterea zilei se va produce până pe 22 decembrie, când are loc solstițiul de iarnă. Toamna astronomică este marcată și pe Google, unde echinocțiului i-a fost creat un doodle special.
„Anotimpul ceţelor şi fructitudinea moale”, aşa cum l-a descris odată poetul englez John Keats, pune capăt zilelor lungi de vară şi marchează începutul sezonului de recoltare. „Pentru a îndoi cu mere copacii / Şi a umple toate fructele coapte până la miez.”, se arată în descrierea doodle-ului realizat de Google.
Cercetătorii de la observator ne mai informează că momentul exact al echinocțiului de toamnă este marcat astăzi, 23 septembrie, la ora 10:50. Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică, scrie playtech.ro.
Foto:
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112






























