Observatorulph.ro a publicat săptămâna trecută povestea incredibilă a unei femei de 55 de ani, din Ceptura, mamă a trei copii, care a aflat cu stupoare în urma unei internări la spitalul județean de urgență că ar fi consumat droguri de mare risc, precum marijuanna.
După ce a citit articolul GAFĂ URIAŞĂ LA SPITALUL JUDEŢEAN. SUNT FEMEIE SERIOASĂ, CUM SĂ CONSUM DROGURI LA 55 DE ANI? o altă cititoare, de data aceasta o tânără din Ploiești, ne-a povestit că a trecut printr-o situație similară, tot la județean.
Detalii aici: MEDICII DE LA JUDEŢEAN AU MAI UMILIT O PACIENTĂ: ASTA A CONSUMAT DROGURI! CE SE ÎNTÂMPLASE ÎNAINTE
Pentru că au fost multe comentarii din partea unor anonimi care s-au dat ofițeri de poliție antidrog sau doctori ai spitalului judțean, care susțineau că femeia de 55 de ani minte, observatorulph.ro publică mai jos documentele medicale anonimizate ale bietei femei.
Până la această dată, conducerea spitalului județean de urgență Prahova nu a răspuns solicitării redacției noastre privind un punct de vedere.
Documentele medicilor de la județean privind consumul de marijuanna al femeii de 55 de ani
La repetarea analizelor nu s-a mai găsit nici urmă de substanță interzisă

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112
































