Un polițist de la Secția doi a fost înjunghiat | Agresorul era beat

Ultimul update – Marţi, 04 mai 2010, ora 11.10

Liderul SNPPC, Florian Ioniţă, a stat de vorbă din nou cu soţia poliţistului înjunghiat. Conform acesteia, Colegiul Medicilor din Viena a efectuat o serie de investigaţii cu privire la modul în care au fost făcute cele două operaţii pe care Lucian, poliţistul înjunghiat de un beţiv, le-a suferit la Spitalul Judeţean Ploieşti şi Spitalul Floreasca. Medicii au ajuns la concluzia că prima operaţie, făcută la Spitalul Judeţean din Ploieşti, a fost un real succes, reuşind în proporţie de 100%. Cea de-a doua operaţie, însă, efectuată la Spitalul Floreasca din capitală, nu a fost la fel de reuşită, dat fiind faptul că după intervenţia chirurgicală rana încă supura. 

Un polițist de la Secția 2 de Poliţie a fost înjunghiat de un bărbat în vârstă de 61 de ani. Polițistul îl văzuse pe agresor că se afla în stare de ebrietate și s-a oferit să-l conducă acasă.

După ce a ajuns la domiciliul acestuia, i-a cerut buletinul de identitate pentru a trece în raport numele complet. În mod misterios, bărbatul a luat un cuțit și l-a înjunghiat pe polițist. Acesta a fost transportat de urgență la Spitalul Județean pentru a fi operat și, conform unor declarații neoficiale ale colegilor, a fost înjunghiat mortal. ”Gândiți-vă că pur și simplu i-a tăiat o coastă și i-a înțepat și plămânul stâng”, ne-a declarat unul dintre polițiști. Probabil bărbatul va fi acuzat de ultraj sau chiar de tentativă de omor.

ora 09.29

Poliţistul înjunghiat se numeşte Mihai Gabriel Lucian, are 32 de ani şi este subofiţer la Secţia 2 de Poliţie Ploieşti. Procurorul de caz a dispus internarea lui Bogdan Gheorghe, de 61 de ani, agresorului acestuia, într-o instituţie specializată pentru a i se face expertiza neuropsihiatrică.

ora 10.00 – comunicatul de presă al IPJ Prahova

Aseară, în jurul orei 22, o patrulă de siguranţă publică, compusă dintr-un poliţist al Secţiei 2 Ploieşti şi un subofiţer jandarm, executa serviciul de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, în zona cartierului Castor. La un moment dat, patrula a fost solicitată de către cetăţeni, întrucât în spatele unui bloc era căzută o persoană care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

La locul indicat, oamenii legii l-au găsit căzut pe trotuar pe B. Gheorghe, în vârstă de 61 ani, stabilind că acesta locuieşte într-un bloc din apropiere. Întrucât bărbatul se afla în stare avansată de ebrietate, poliţistul împreună cu jandarmul l-au condus la domiciliu. Uşa apartamentului fiind deschisă de către soţia bărbatului, oamenii legii rămânând în exteriorul locuinţei. Bărbatul a spus că merge să aducă actul de identitate, pe care susţinea că îl are în bucătărie, încăpere aflată în imediata apropiere a uşii de acces în apartament. În timp ce poliţistul discuta cu femeia, Bogdan Gheorghe a apărut brusc la uşa apartamentului şi l-a atacat instantaneu pe poliţist cu un cuţit, lovindu-l în zona toracelui, fără a-i da acestuia posibilitatea de a reacţiona în vreun fel. Agentul de poliţie a fost transportat de către colegii săi la Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale, concluzia medicului legist fiind că i-a fost pusă viaţa în pericol. La locul incidentului au fost deplasate importante forţe poliţieneşti, atacatorul fiind condus la spital sub escortă pentru a-i fi recoltate probe biologice şi a fi expertizat neuropsihiatric.

În cauză a fost informat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Prahova, care continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi tentativă de omor şi care a dispus prin ordonanţă internarea atacatorului într-o unitate spitalicească de specialitate, pentru o perioadă de 15 zile.

ora 10.20 – inspectorul de poliţie Daniel Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova

„Este inadmisibil că poliţistul a căzut victimă tocmai cetăţeanului căruia îi făcuse un bine, luându-l din şanţ şi conducându-l la domiciliu. Vreau să vă anunţ pe această cale că aceste agresiuni împotriva poliţiştilor nu vor fi tolerate şi, la nevoie, se va folosi armamentul din dotare, conform legislaţiei în vigoare. Suntem alături de colegul nostru aflat pe patul de spital şi asigurăm prahovenii că acest incident nu va afecta calitatea serviciului poliţienesc şi fermitatea cu care vom interveni ori de câte ori se încalcă legea”

ora 10.30- Andrei Ilinca, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Ploieşti

„Azi noapte a fost adus de urgenţă un poliţist cu o plagă penetrată în hemitoracele stâng. Acesta a fost supus de urgenţă unei intervenţii chirurgicale ce a durat aproximativ două ore. În momentul de faţă se află internat la secţia de terapie intensivă. Starea lui este stabilă, dar se află sub supraveghere medicală”

Marţi, 20 aprilie, ora 08.30 – Comisar-şef Alexandru Şteoalfă, sef interimar Poliţia Municipiului Ploieşti:

„Este trist ceea ce s-a întâmplat. Poliţistul reprezintă autoritatea statului, cel care aplică legea. Este inacceptabil ceea ce s-a întâmplat, având în vedere că poliţistul a sărit în ajutorul agresorului. Eu personal, cât şi colegii mei, sperăm să-şi revină şi suntem alături de familia sa în această încercare grea prin care trece”

Marţi, 20 aprilie, ora 10.30 – Comisar şef Cosmin Moise, şeful Secţiei 4 Ploieşti:

„Nu pot să cred ceea ce aud de la dumneavoastră! Poate, după acest eveniment, nefericit se va schimba legislaţia. Cum să fie respectat poliţistul în societate, cum să se impună el, când infractorii acuzaţi de ultraj sunt puşi în libertate şi se aleg cu o amendă?! La cum aţi descris dumneavoastră evenimentul, pare a fi vorba de o tentativă de omor. Nici nu vreau să îmi închipui unde se va ajunge dacă împotriva celor care atacă poliţişti nu se va lua cea mai drastică măsură”

Joi, 22 aprilie – ora 16.45

Starea de sănătate a poliţistului injunghiat duminica trecută de un bărbat beat după ce l-a condus acasă s-a agravat. În urmă cu foarte puţin timp, acesta a fost transportat de urgenţă cu elicopterul de la Spitalul Judeţean Ploieşti, acolo unde se afla internat la secţia de terapie intensivă, la Bucureşti. Conform surselor noastre, cel mai probabil, acesta a fost dus la Spitalul Floreasca.

Joi, 22 aprilie 2010, ora 22.45

Starea polițistului Mihai Gabriel Lucian se înrăutățește. Liderul SNPPC, Florian Ioniță, ne-a confirmat că polițistul se află internat la Spitalul Floreasca. Din nefericire, cuțitul agresorului i-a secționat intestinul gros în două locuri, iar agentul a făcut septicemie. Medicii au recomandat un tratament cu medicamentul Tienam, însă acesta nu se găsește în spital, așa că rudele vor fi nevoite să-l cumpere. Florian Ioniță ne-a spus că, dacă familia nu va găsi medicamentul, va mobiliza toți membrii de sindicat pentru a putea să-i asigure agentului aflat în suferință tratamentul indicat. Redactorii observatorulph.ro au găsit acest medicament de vânzare pe diverse site-uri de profil și vor face demersurile necesare, împreună cu SNPPC pentru a-l cumpăra, dacă acest lucru nu a fost făcut deja de rudele polițistului.

Vineri, 23 aprilie 2010, ora 20.15

Ultimele teste medicale arată că starea sănătății polițistului se îmbunătățește iar rudele au găsit medicamentul Tienam necesar tratamentului lui Lucian. Grație eforturilor chestorului Sorin Oprea, șeful IJP Prahova, subofițerul Mihai Gabriel Lucian a fost transportat cu un elicopter la București, fiind internat la spitalul Floreasca. Se pare că, spre deosebire de medicii de la Spitalul Județean Ploiești, medicii de la Floreasca au descoperit intestinul secționat în două locuri, lucru care a necesitat o altă operație.

Miercuri, 28 aprilie 2010, ora 22.50

Liderul SNPPC, Florian Ioniţă, a fost astăzi la Spitalul Floreasca din  capitală, unde a stat de vorbă cu Lucian, poliţistul înjunghiat de un beţiv, şi cu soţia acestuia. Florian Ioniţă ne-a spus că poliţistul va fi dus la un spital din Viena pentru tratament, o parte din costuri fiind suportate de asigurarea medicală a soţiei.

Joi, 29 aprilie 2010, ora 21.50

Polițistul înjunghiat de un bețiv a fost dus cu avionul la Viena. Chestorul Oprea a vorbit cu politiștii de acolo, care au oferit tot sprijinul necesar. Odată ajuns la Viena, aflându-se că este un polițist căzut la datorie în timpul unei misiuni, i s-a pus la dispoziție un elicopter pentru transport până la spital gratuit, deși, în mod normal, închirierea acestuia ar fi costat aproape 1.000 de euro. Polițiștii prahoveni s-au mobilizat și donează bani pentru a-l ajuta pe colegul lor aflat în suferință.

Vom reveni cu amănunte dar și cu reacțiile autorităţilor pe marginea acestui caz.

- Publicitate -
Ultimul update – Joi, 22 aprilie 2010, ora 22.45
Starea polițistului Mihai Gabriel Lucian se înrăutățește. Liderul SNPPC, Florian Ioniță, ne-a confirmat că polițistul se află internat la Spitalul Floreasca. Din nefericire, cuțitul agresorului i-a secționat intestinul gros în două locuri, iar agentul a făcut septicemie. Medicii au recomandat un tratament cu medicamentul Tienam, însă acesta nu se găsește în spital, așa că rudele vor fi nevoite să-l cumpere. Florian Ioniță ne-a spus că, dacă familia nu va găsi medicamentul, va mobiliza toți membrii de sindicat pentru a putea să-i asigure agentului aflat în suferință tratamentul indicat. Redactorii observatorulph.ro au găsit acest medicament de vânzare pe diverse site-uri de profil și vor face demersurile necesare, împreună cu SNPPC pentru a-l cumpăra, dacă acest lucru nu a fost făcut deja de rudele polițistului.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău