Povestea sculptorului Ioan Croitor Brădescu, omul ce își cioplește cuvintele cu dalta bunului simț – Galerie FOTO

Nu dese sunt ocaziile în viață când, în peripluri prin țară, dai de oameni care, efectiv, ți se lipesc de suflet. Sunt oameni – poveste, oameni pe care nu îi uiți oricât de departe te-ar duce drumul vieții. Un astfel de personaj  este sculptorul Ioan Croitor Brădescu. L-am cunoscut, într-o zi de primăvară, în atelierul său de la poalele Tâmpei, Turnul Lemnarului, și, imediat, a deschis cu dezinvoltură cartea vieții sale și mi-a împărtășit-o. Filă cu filă, sculptură cu sculptură.

Omul ce își cioplește cuvintele cu dalta bunului simț

Cioplitorul în lemn este un om care, prin simpla lui prezență, reușește să te miște, să te inspire, să te emoționeze… Un om care își cioplește cuvintele cu dalta bunului simț  și care inconștient aduce visele în realitate sau poate duce realitatea pe culmile viselor. Nu se străduiește deloc să impresioneze și  nu își mimează sentimentele. E fericit și, poate, de aceea, pentru unii dintre noi, deloc interesant, fiindcă nu ai ce spune despre el. Și totuși, sunt atât de multe de spus…

”Sunt un pălmaș, un biet cioplitor…”

”Găsesc strâmbătura de lemn pe care alții o aruncă și îi dau cea mai frumoasa formă…” își începe Ioan Croitor Brădescu povestea. Îl privești și parcă îl ai în față pe Brâncuși, deși, spune acesta, nu poate exista o asemenea comparație, întrucât  Brâncuși este ”monumentul ce ni l-a dăruit destinul.” La cei aproape 70 de ani, sculptorul Brădescu știe să comunice la fel de bine cu omul, așa cum o face cu strâmbătura de lemn, cum numește el materialul căruia îi dă formă, îi dă sens, îi dă viață. Știe ceea ce foarte mulți dintre noi am uitat. Să punem suflet  și sinceritate în  cuvinte și în fapte.

Ce îl inspiră?

”Mă inspiră când găsesc o bucățică de lemn, o strâmbătură aruncată pe la porți sau prin pădure și care nici de pus pe foc nu mai e bună. Imediat o iau, o privesc și ceva acolo, în ciudățenia pe care o țin în mână, mă inspiră. Văd o formă, văd ceva și încep  povestea. Mă inspir din tot ceea ce înseamnă natură. Practic tot ceea ce semenii mei consideră gunoi, eu transform în artă. E harul meu de la Dumnezeu” spune acesta.

În atelierul său, până și tăcerea e una înălțătoare

Sculptorul Brădescu e un om atât de simplu și modest, încât, alături de el, la masa unde cioplește în lemn, parcă și tăcerea e una înălțătoare. Ai vrea să îl întrebi, ai vrea să afli, însă toate răspunsurile le găsești în ciocanul și dalta cu care, migălos, iubitor față de propria creație și atent, cioplește lemnul până când acesta capătă forme de neimaginat. De la torțe, cruci, coloane și stâlpi, obiecte de mobilier rustic, piese de artizanat până la Coloana Cerului, cum își numește el una dintre cele mai spectaculoase lucrări.

”Am învățat să fiu îngăduitor cu neputințele mele”

Pălmașul poveștii noastre e și un om autocritic. Strică ce nu îi place dar, de la o vreme, adaugă el, ”am renunțat să mai fac asta fiindcă trebuie să fie îngăduitor cu neputințele mele. Eu dau viață lemnului cu Dumnezeu deasupra capului. Și știe El mai bine cum să mă îndrume” Stă la o lucrare atât de mult cât îi cere mintea. Când e coaptă în minte ideea, atunci mâna, ciocanul și dalta lucrează de la sine la făurirea acelei idei.

Pentru că sunt făcute cu suflet, pentru că în fiecare lovitură cu dalta el pune pasiune, bucățile de lemn ale bătrânului cu har de povestitor capătă viață. Iar dacă omul de rând nu poate să pătrundă dincolo de imagine, cioplitorul în lemn, cu măiestrie, reușește să schimbe percepția privitorului., ”Lucrările mele vorbesc, dacă ai răbdare să le asculți, au o simbolistică. În toate am vrut să transmit ceva… Strigătul copiilor care nu se nasc,, ,Pasarea cerului,, Strămoșii,… Toate semnifică ceva. Trebuie să avem dragoste de neam și țară. Ne rupem ombilical de mamă, dar de pământul nostru, niciodată.” Sculptorul de sub poalele Tâmpei s-a îndrăgostit, de la o vreme și de olărit. Face asta pentru nepoțica lui, Iasmina, căreia vrea să îi insufle de mică parte din harul și pasiunea sa pentru frumos și creație.

Pălmașul de sub Tâmpa lasă ceva în fiecare om ce îi trece pragul

Pe pălmașul de sub poalele Tâmpei îl asculți, îi admiri lucrările, iar el nu poate să nu remarce că a lăsat ceva în tine., V-am văzut strălucirea din ochi,  ceea ce înseamnă că eu mi-am îndeplinit misiunea. Iar ceea ce a ieșit din mâinile mele a ajuns la sufletul dumneavoastră, îmi spune la plecare…

Sculptorul Croitor Brădescu  nu se declară profesionistul autentic, în ciuda faptul că în mâinile lui, lemnul de care este atât de îndrăgostit de la vârsta de 4 ani, capătă sens din  nonsens, viață din neviață. Am stat preț de o oră în atelierul sculptorului, care îi este, de multe ori, și casă și masă. Am  ascultat, am simțit, am înțeles și, mai ales, am învățat. Cum că modestia este o virtute. Una cioplită cu dalta bunului simț și a conștiinței.

Galerie FOTO (arhiva personală)

1 de 8