Neştiinţă sau vandalism? | Ploieştenii distrug parcometrele

parcometruInstalate de ADPP în urmă cu câteva luni, multe dintre parcometrele din Ploieşti nu mai funcţionează. Este cazul aparatului de taxat din zona Halelor Centrale, care a fost transformat în coş de gunoi.

În această toamnă, ADPP Ploieşti a instalat 12 automate de taxare în principalele parcări din oraş, valoarea acestora fiind de aproximativ 150.000 de lei. Nemulţumiţi că trebuie să plătească bani pentru parcare, mulţi şoferi au crezut de cuviinţă că trebuie să le distrugă. „Am găsit de multe ori hârtii, beţe de chibrit şi fel şi fel de obiecte în ele. Mulţi au încercat să folosească chiar şi eurocenţi pentru a-şi plăti parcarea, deşi pe ele sunt lipite colante cu instrucţiuni de folosire care specifică foarte clar tipul de bancnote şi monezi pe care le primeşte şi faptul că automatul nu dă rest. Ne confruntăm des cu astfel de cazuri”, ne-a declarat Adela Frăţilă, purtătorul de cuvânt al ADPP Ploieşti. O altă cauză a defectării parcometrelor o reprezintă şi problemele de software creeate de condiţiile atmosferice. „Au fost şi cazuri de defecţiuni din cauza vremii, dar au o garanţie de 24 de luni, iar reprezentanţii firmei de la care le-am achiziţionat le-au reparat la timp”, a mai adăugat Adela Frăţilă.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ciprian Pap
Ciprian Pap este jurnalist local din 2007. A lucrat ca redactor/reporter/realizator în presa tipărită dar și în TV, în redacții precum Universul Prahovean, Telegraful de Prahova, Alpha TV Ploiești, Monitorul de Prahova și Telegrama de Prahova (colaborator). Din 2008 face parte din echipa Observatorul Prahovean, unde a pus umărul la construcția ediției online. A renunțat treptat la scris pentru a se dedica dezvoltării tehnice a ziarului online și a proiectelor conexe iar acum este coordonatorul echipei tehnice. Este pasionat de tehnologie, publicitate și new media și îl vedeți semnând, din când în când, articole de profil.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău