Pentru o seară au lăsat uniforma militară și și-au pus pe ei cele mai elegante ținute. Este vorba despre elevii militari de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir“ Breaza care au participat la Balul Bobocilor. Chiar dacă atmosfera a fost destinsă, evenimentul n-a fost lipsit de o serie de probe care i-a avut ca protagoniști pe liceenii din toți anii de studiu.
Balul Bobocilor care s-a desfășurat vineri și a fost dedicat elevilor de clasa a IX-a a fost organizat de către liceenii claselor a XII-a, alături de comandatul colegiului, col. dr. ing. Aurel-Constantin NEAGU, cadre militare și didactice, dar și părinți.
„Plini de emoție și entuziasm au întâmpinat fiecare probă cu zâmbetul pe buze, pregătiți pentru provocări.
Seara s-a deschis cu o scenetă, mai apoi urmând proba de aptitudini și întrebări, unde fiecare boboc și-a etalat cu mândrie pasiunea, creându-și cu atenție și meticulozitate momentul. De la dans de societate la demonstrație de karate, de la dans popular la pian, cântec și voie bună, elevii ne-au arătat că diversitatea pasiunilor aduce cu sine unitate”, povestește Bianca Neagu, elevă a Colegiului, pe pagina de facebook a instituției militare de învățământ.
120 de elevi, fete și băieți, au fost admiși în seria din acest an la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir“ Breaza. 2019 a fost primul an în care s-a recurs la repartizarea computerizată și în cazul colegiilor militare din țară.
Sursa foto: facebook Colegiul Național „Dimitrie Cantemir“ Breaza
![]()
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































