Luni începe Evaluarea Națională la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Calendarul probelor

evaluare_d4eca.jpg

evaluare_d4eca.jpg
După vacanța de Paște, elevii claselor a II-a, a IV-a și a a VI-a intră în emoțiile testărilor. Și asta pentru că încep Evaluările Naționale. Primii care vor susține probele sunt elevii de clasa a II-a, care vor avea, marți, 7 mai, testul la Limba română și limba maternă. Săptămâna următoare va avea loc Evaluarea Națională la clasa a IV-a, iar la clasa a VI-a începe pe 22 mai. Rezultatele obţinute de elevi nu se afişează și nu se comunică public şi nici nu se trec în catalog.

- Publicitate -

Evaluarea Națională la finalul clasei a II-a are loc în perioada 7-10 mai 2019. Conform calendarului aprobat de MEN. marți, 7 mai, se vor desfășura probele scrise la limba română și limba maternă. Testele de citire aferente acestor discipline vor fi susținute în data de 8 mai. Testul la matematică este programat în data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 10 mai.

Calendarul de evaluare a elevilor la finalul clasei a II-a:
7 mai 2019: Limba română & limba maternă (scris)
8 mai 2019: Limba română & limba maternă (citit)
9 mai 2019: Matematică
10 mai 2019: Limba română pentru minorităţile naționale (scris & citit)

Elevii de clasa a IV-a vor susține Evaluarea Națională în perioada 14-16 mai 2019: limba română (14 mai), matematică (15 mai) și limba maternă (16 mai).
Calendarul de evaluare a elevilor la finalul clasei a IV-a:
14 mai 2019: Limba română
15 mai 2019: Matematică
16 mai 2019: Limba maternă

- Publicitate -

Elevii claselor a VI-a vor susține Evaluarea Națională în zilele de 22 mai (limbă și comunicare) și 23 mai (matematică și științele naturii).
Calendarul de evaluare a elevilor la finalul clasei a VI-a
22 mai 2019: Limbă și comunicare
23 mai 2019: Matematică și Științele naturii

Foto:

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău