Autoritățile analizează restructurarea creditelor clienților cu venituri nete sub 2.500 lei și reducerea ratei cu 50%, informează Agerpres.
Modificarea Ordonanței referitoare la restructurarea creditelor prin majorarea plafonului privind venitul de la 2.200 lei brut pe lună la 2.500 lei net pe lună și a procentului de reducere a ratei de la 35% la 50% reprezintă una dintre soluțiile analizate la sfârșitul săptămânii trecute de conducerea Băncii Naționale a României (BNR) și ministrul Finanțelor, pentru clienții afectați de aprecierea puternică a francului elvețian în raport cu leul, au declarat surse oficiale.
'Au fost propuse aceste modificări, astfel încât 80% dintre clienții care au credite în franci elvețieni să se încadreze în prevederile actului normativ', au explicat sursele citate.
Potrivit acestora, majoritatea băncilor au motivat faptul că nu au aplicat Ordonanța de restructurare a creditelor, deși actul normativ este în vigoare de la jumătatea anului trecut, prin faptul că nu există norme de aplicare.
Beneficiarii facilităţii trebuie să fie buni platnici, adică să nu aibă restanţe la creditele respective mai mari de 90 de zile, şi să se încadreze în plafonul de venit de 2.200 de lei brut pe lună.
Sursa: realitatea.net
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112
































