Cine este firma care va repara şcolile din Ploieşti până în 2016

Şcolile din Ploieşti vor fi reparate în următorii trei ani de societatea Conti S.A.

- Publicitate -

Aceasta a câştigat licitaţia organizată cu întârziere de Primăria Ploieşti, contractul fiind semnat pe data de 2 octombrie pe o durată de trei ani. Din cauza birocraţiei, şcolile din Ploieşti nu au beneficiat anul acesta de programul de reparaţii în valoare de peste 2,5 milioane de lei, prevăzut în bugetul pe 2013. Astfel, până la finele anului, constructorul respecrtiv va putea efectua lucrări în valoare de numai 10% din bugetul alocat iniţial.
Scandalul a început la ultima şedinţă a Consiliului Local Ploieşti, când bugetul alocat reparaţiei şcolilor a fost redus drastic, astfel încât fiecare unitate de învăţământ va avea de cheltuit numai 2000 de lei până la sfârşitul anului. Aleşii au fost informaţi că reducerea bugetului pentru reparaţia şcolilor se impune din cauza situaţiei financiare dificile a Primăriei Ploieşti,  care va avea un buget mai mic cu aproape 100 de milioane de lei faţă de cel prevăzut la începutul anului. Adevăratul motiv a fost, însă, întârzierea cu care a fost selectat constructorul! Astfel, deşi şcolile ar fi trebuit reparate în vacanţa de vară, bugetul fiind votat la începutul anului, funcţionarii Primăriei Ploieşti, care s-au ocupat de licitaţie, au finalizat procedura abia în luna octombrie! Această situaţie a fost confirmată de consilierul Paul Palaş, într-o intervenţie telefonică în emisiunea "Direct la subiect", difuzată aseară de Wyl TV Ploieşti. "Constructorul a fost selectat de curând şi nu mai putea face reparaţii de o valoare atât de mare în numai două luni", a declarat Palaş. Acesta a recunoscut că s-a pierdut timp preţios şi pentru că un funcţionar care se ocupa de procedură a intrat în concediu.
Citeşte şi DE CE NU VOR FI REPARATE ŞCOLILE DIN PLOIEŞTI: PRIMĂRIA N-A FOST ÎN STARE SĂ FACĂ O LICITAŢIE!

 

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Marius Nica
Marius Nica lucrează în presă din anul 2000. A început cu presa scrisă, fiind reporter și ulterior redactor la Telegraful de Prahova, Muntenia Telegraf, apoi a devenit redactor șef la Monitorul de Prahova. A urmat o carieră în televiziunea locală, fiind realizator și moderator la posturile Will TV și Alpha TV, dar și colaborator la Evenimentul Zilei, Radio K și Will FM. Din 2007 este directorul editorial al ziarului Observatorul Prahovean.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău