Chevrolet este producătorul auto care se gândeşte la telefonul tău la fel de des pe cât o faci tu. Aşa că a venit cu o soluţie de a-ţi ţine telefonul deştept la rece.
Tehnologia încărcării telefoanelor prin intermediul wirelessului are şi ea dezavantajele ei. Una dintre ele este aceea că, pe lângă faptul că procesează din greu rutele GPS ca să ţi-o sugereze pe cea mai bună, sau că conlucrează cu maşina ca să-ţi ofere muzica pe care ţi-o doreşti, trebuie să se supună şi efortului de a se reîncărca. Asta duce la supraîncălzirea telefonului, care rezultă în uzura prematură şi chiar în defectarea sa. Chevrolet a venit cu o idee pe cât de simplă, pe atât de ingenioasă: reproiectarea sistemului de răcire prin aer condiţionat în aşa fel încât să sufle şi peste suportul de încărcare. Astfel, atunci când îţi pui telefonul la încărcat, va primi aer condiţionat la discreţie şi se va menţine la o temperatură decentă, indiferent de cât de cald este afară şi/sau în maşină.
Active Phone Cooling – cum este botezată soluţia – va fi disponibil pe modelele Volt şi Cruze care vor fi echipate cu tehnologia de încărcare wireless.
Sursa: promotor.ro
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112
































