Sute de solicitări, în weekend, la Serviciul de Ambulanță Prahova. 11 persoane, printre care și copii, au ajuns la spital din cauza accidentelor rutiere

ambulante-ploiesti_915b9.jpg

ambulante-ploiesti_915b9.jpg

Echipajele de la Serviciul de Ambulanță Prahova au avut un weekend plin. Peste 700 de persoane au solicitat ajutorul la 112 din cauza problemelor medicale, dar și pentru că au fost victime ale unor accidente rutiere.

- Publicitate -

366 de intervenții de urgență au fost înregistrate sâmbătă la Serviciul de Ambulanță Prahova, iar alte 344 au avut loc duminică.

În cazul a 16 solicitări a fost vorba de accidente rutier care au avut loc, sâmbătă și duminică, pe șoselele din Prahova. În aceste situații 11 persoane, printre care și copii, au fost transportate la spital pentru acordarea de asistență medicală de specialitate.

Primul accident mai grav a avut loc sâmbătă, la Brazi. O tânără în vârstă de 20 de ani a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, după ce, în urma unui accident rutier a suferit un traumatism la coloana cervicală.

- Publicitate -

Sâmbătă noapte a mai avut loc un accident grav, dar de data aceasta pe DN1, pe raza satului Românești, comuna Bărcănești. O femeie, în vârstă de 47 de ani, a fost lovită de un autoturism și necesitat transportul la spital. 

Citește și: Accident, sâmbătă noapte, pe DN1, la Bărcănești. O femeie în stare de ebrietate a fost lovită de un autoturism

Victima prezenta un traumatism toraco-abdominal, dar și traumatisme la o mână și la un picior, motiv pentru care a necesitat transportul la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.

- Publicitate -

Seria accidentelor rutiere a continuat duminică. Cel mai grav a fost înregistrat în jurul orei 12.00, la Florești. Trei persoane, printre care și o fetiță în vârstă de 13 ani, au fost transportate la spital. Copila prezenta un traumatism cranio-cerebral și un traumatism la picior. O a doua victimă este un tânăr în vârstă de 21 de ani, care a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și traumatism la coloană, iar a treia persoană rănită, o tânără în vârstă de 22 de ani prezenta un traumatism cranio-facial.

La nici o oră de la producerea accidentului de la Florești, echipajele de la Serviciul de Ambulanță au fost solicitate pentru o nouă intervenție. De data aceasta a fost vorba despre un accident care a avut loc pe Centura de Vest, după ce două auto au intrat în coliziune. Trei persoane, respectiv doi minori, în vârstă de 12 și de 17 ani, precum și o femeie în vârstă de 45 de ani, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.

Un alt accident a avut loc duminică, în jurul orei 17.00, după ce un adolescent în vârstă de 15 ani a fost lovit de un auto, în zona Gării de Sud din Ploiești. În urma evenimentului rutier, victima, care nu prezenta leziuni traumatice, a fost transportată la Spitalul de Pediatrie Ploiești. 

- Publicitate -

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 21.00, tot în urma unui accident rutier care a avut loc la Sinaia, o tânără în vârstă de 22 de ani a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral.

Tot la Spitalul Județean Ploiești a ajuns, duminică noapte, un bărbat în vârstă de 46 de ani, care a fost victima unui accident care a avut loc pe strada Udriște Năsturel din Ploiești. Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Roxana Tănase
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău