Dezinfecția și spălarea străzilor din Ploiești, zilnic, în trei schimburi. Programul complet – Foto

Operațiunile de dezinfecție și spălare a străzilor din municipiu vor fi realizate zilnic, în trei schimburi, de către operatorul de salubritate și de către SGU, a anunțat, joi, Primăria Ploiești.

Dezinfecția străzilor s-a realizat până acum de către operatorul de salubritate, SC Rosal, numai pe perioada nopții, pentru a evita aglomerația din circulația rutieră.

Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a decis ca acțiunile de dezinfecție a arterelor de circulație să continue și pe timp de zi.

- Publicitate -

În plus, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a hotărât recent ca și SC Servicii Gospodărire Urbană Ploiești SRL să efectueze în completare servicii de curățenie, prin spălarea cu apă și detergent a arterelor de circulație din oraș.

Astfel, potrivit Primăriei Ploiești, programul de spălat și dezinfectat carosabilul va fi efectuat zilnic, în trei schimburi, de către cei doi operatori, SC Rosal și SGU, activitatea urmând să fie monitorizată de către Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești.

Primăria Ploiești a precizat că, pe perioada zilei, activitatea de curățare a străzilor din municipiu se efectuează cu detergent pudră biodegradabil, iar pe perioada nopții va fi utilizat biocid.

- Publicitate -

Detergentul pudră (biodegradabil), utilizat la curățarea arterelor de circulație din municipiul Ploiești a fost pus gratuit  la dispoziția municipalității de compania Unilever România.

Programul de spălare și de dezinfectare a străzilor:

Programul de spălare cu detergent a străzilor, de luni – duminică,  în Municipiul Ploiești, efectuat de operatorul S.C. Rosal S.A., la schimbul I, include următoarele artere de circulație: B-dul București, B-dul. Independenței, Pod Sud, Piața Eroilor, Piața Mihai Viteazul, Piața Victoriei, B-dul Republicii, str. Democrației, str. Nicolae Bălcescu, str. Șefan cel Mare, Pod Itau, str. Ștrandului, str. Transilvaniei, str. Văleni, str. Găgeni, str. Alba Iulia, str. Cameliei, str. Rapsodiei, Șos. Nordului, str. Gh. Doja, str. Pielari, str. Stadionului, str. Alexandru Vlahuță, str. Poștei, str. Lupeni,str. Mircea cel Bătrân, str. Buna Vestire, str. Grădinari, str. Armași, str. Izvoare.

- Publicitate -

Programul de spălare cu detergent a străzilor, de luni – duminică, în Municipiul Ploiești, efectuat de operatorul S.C. Rosal S.A., la schimbul II, include următoarele zone de circulație: str. Elena Doamna, str. Malu Roșu, str.N. Titulescu, Șos. Vestului, str. Laboratorului, str. Poligonului, str. Bobâlna, str. Depoului, str. Domnișori, str. Eroilor, str. Libertății, str. Mărășești, Pod Mărășești – inclusiv bretele de circulație, str. Rudului, str. Cpt. Aviator Popescu Ciocănel, str. Sondelor, str. Tribunei, str. Pompierilor, str. Anul 1907, str. Ana Ipătescu, B-dul Petrolului, str. Gh. Grigore Cantacuzino, str. I.L. Caragiale, str. Vlad Țepeș, str. Nicopole, str. Traian, str. Popa Farcaș,str. Torcători, str. Tudor Vladimirescu, str. Căliman, str. Industriei.

Programul de dezinfectare a străzilor, de luni – duminică, în Municipiul Ploiești, efectuat de operatorul S.C. Rosal S.A., la schimbul III, include  următoarele artere de circulație: B-dul București, B-dul Independenței, Pod Sud, Piața Eroilor, Piața Mihai Viteazul, Piața Victoriei, B-dul Republicii, str. Democrației, str. N. Bălcescu, str. Ștefan cel Mare, str. Mihai Bravu, Pod Itau, str. Ștrandului, str. Transilvaniei, str. Văleni, str. Găgeni, str. Alba Iulia, str. Cameliei, str. Rapsodiei, Șos. Nordului, B-dul Perolului, str. Râfov, str. Gh. Doja, str. Apelor, str. Pielari, str. Stadionului, str. Al. Vlahuță, str. Poștei, str. Lupeni, str. Mircea cel Bătrân, str. Buna Vestire, str. Grădinari, str. Armași, str. Izvoare, str. Clopoței, str. Elena Doamna, str. Malu Roșu, str. N. Titulescu, Șos. Vestului, str. Bobâlna, str. Depoului, str. Domnișori, str. Eroilor, str. Libertății, str. Mărășești, Pod Mărășești – inclusiv bretele de circulație, str. Rudului, str. Cpt. Aviator Popescu Ciocănel, str. Sondelor, str. Tribunei, str. Pompierilor, str. Anul 1907, str. Ana Ipătescu, B-dul Petrolului, str. Gh. Grigore Cantacuzino, str. I.L. Caragiale, str. Vlad Țepeș, str. Nicopole, str. Traian, Pod Târgoviște, str. Popa Farcaș,str. Torcători, str. Tudor Vladimirescu, str. Căliman, str. Industriei, str. Al. Odobescu, str. Arcului, str. Colinii, str. Tismana, str. V. Costache, str. Dorna, str. Șantierului, str. Dunării, str. 13 Septembrie, str. Lobacevski, str. C. Darwin, str. Târgoviștei.

Cetățenii municipiului Ploiești pot solicita clarificări suplimentare privind programul de desfășurare a acțiunilor de spălare cu detergent și dezinfectare în municipiul Ploiești direct la Dispeceratul permanent al municipalității – 0244/984.

- Publicitate -

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Roxana Tănase
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.

2 COMENTARII

  1. Buna ziua.
    La ora 16.00 dupa amiaza 13.04.2020 pe traseul lui 5 din centru – stadion – Matei Basarab zici ca a dat cu stropitoarea de mana ….
    Asa se da ?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău