Tariful de închiriere al arenei „Ilie Oană” ar putea fi modificat

Recent aprobat, tariful pentru închirierea stadionului „Ilie Oană”, de 11.700 de euro/zi, ar putea fi modificat. Viceprimarul municipiului Ploieşti, Raul Petrescu (foto), a anunţat astăzi că există în analiză o astfel de propunere, în baza unei cereri care vizează atât revizuirea tarifului, cât şi impunerea unor condiţii mai restrictive în momentul în care s-ar lua în discuţie închirierea arenei sportive.

 

„Suma ar putea fi majorată şi există şi o propunere ca pe arena Ilie Oană să joace numai divizionarele din A şi din B, pentru a nu fi degradat gazonul. Va exista o analiză în baza căreia se va propune o revizuire a tarifului de închiriere, dar şi condiţii restrictive în cazul în care au loc evenimente cultural-sportive pe Ilie Oană”, ne-a declarat Raul Petrescu, viceprimarul municipiului Ploieşti. La ultima şedinţă a Consiliului Local, aleşii locali au aprobat ca tariful de închiriere al „OZN-ului” să fie de 11.700 de euro cu TVA/ zi, sumă considerată mai nou mult prea mică în raport cu toate costurile de întreţinere. Până acum a existat o singură cerere de închiriere a stadionului. Conducerea Dinamo a solicitat la începutul acestei luni închirierea arenei sportive pentru meciurile din Europa League, însă, la insistenţele suporterilor ploieşteni, afacerea nu a mai fost perfectată.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Roxana Tănase
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău