Situaţie inedită în comuna Valea Călugărească. Săptămâna trecută, în aula Liceului Agricol din localitate a avut loc învestirea primarului Vasilică Neacşu, reales pe data de 10 iunie, şi constituirea noului Consiliul Local al comunei.
Chiar dacă pe ordinea de zi a primei şedinţe de consiliu local din acest mandat era trecut şi punctul cu privire la desemnarea viceprimarului localităţii, acest lucru nu s-a întâmplat şi nici nu se va întâmpla prea curând pentru a-i acorda un plus de încredere actualului primar. ”Consilierii au fost cei care au luat această decizie. Dorinţa lor a fost de a-mi acorda o doză mai mare de încredere în următoarea perioadă. Totodată e vorba şi de o economie de câteva sute de milioane de lei vechi la bugetul local. Atribuţiile viceprimarului mi-au fost încredinţate tot mie, până în luna decembrie. Nu mă plâng. Sunt om gospodar şi voi face faţă. Şi aşa nu aveam de gând să-mi iau concediu anul acesta”, ne-a declarat Vasilică Neacşu, primarul comunei Valea Călugărească.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112






























