De ce a ajuns să mă surprindă normalitatea în Ploiești: Cazul Sala Sporturilor

Sunt convins că nu sunt nici primul nici ultimul care experimentează sentimentul descris în titlul acestui articol, însă vreau să vă spun de ce cred eu că Ploieștiul, dincolo de luptele politice și problemele financiare din ultimul timp, încă mai are ce oferi locuitorilor.

Astăzi am plecat pe teren fiind curios să văd cum arată orașul în primele zile ale primăverii și să vă prezint un material comparativ cu modul în care a debutat la Brașov „curățenia de primăvara”,  și ce se întâmplă în „orașul eșuat”.

Pentru că în anii trecuți „curățenia de primăvară” era trâmbițată prin toate mijloacele de comunicare ale Primăriei cu mass-media și cu cetățenii, anul acesta nu am găsit nicio informație concretă pe această temă.

Recunosc, eram aproape sigur că această campanie nu a început și mă așteptam să găsesc prin parcuri și prin cartiere imagini dezolante cu munți de gunoaie, grămezi de crengi, spații verzi acoperite de PET-uri și alte gunoaie care în anii trecuți se confundau cu fauna locală.

Am traversat Bulevardul Independenței și nu m-am lăsat impresionat de modul cum arăta spațiul verde dintre bătrânii castani, știind că aici Primăria intervine cu prioritate ori de câte ori este necesar.

În drumul meu spre Sala Sporturilor în schimb, am întâlnit zeci de angajați ai firmei de salubritate și ai SGU care măturau străzile și toaletau gardurile vii, dar și simpli cetățeni care își îngrijeau și curățau spațiile din fața blocurilor și a curților.

Am fost surprins într-un mod plăcut în momentul în care am ajuns în celebrul parc și am constatat că angajații SGU lucrează la modernizarea zonei. Mulți dintre aceștia curățau de zor fundul lacului, iar alții înlocuiau dalele din beton de pe aleile care duc spre marginea apei.

Cu siguranță sunt zone unde aceștia nu au ajuns încă, însă ce am văzut astăzi mi-a redat speranța că în Ploiești nu este pierdut chiar totul.

1 de 18