Astăzi am participat la conferința de presă organizată de Petrolul Ploiești în care a fost prezentat un nou sponsor al echipei care umple stadionul Ilie Oană la fiecare meci. Este vorba de Iulian Nica, omul care a fondat și dezvoltat Supermarket La Cocoș.
Dincolo de emoții, este prima dată când Iulian Nica apare în public, discursul său i-a convins pe toți: pe ziariștii prezenți la conferință, pe antrenorul Nicolae Constantin, care a declarat ulterior că jucătorii au o obligație morală față de cel care a adus în club un sfert de milion de euro, dar cel mai important lucru: pe ploieștenii care au urmărit evenimentul să fie alături de echipă!
Dacă nu mă credeți, citiți comentariile postate de cititorii Observatorul Prahovean în timpul live-ului transmis AICI.
Ce i-a impresionat pe toți a fost sinceritatea cu care a abordat tema Petrolul. Este primul sponsor al echipei care transmite public valoarea contractului – un sfert de milion de euro și explică de ce a ales să facă această mutare.
”Petrolul este cea mai bună și eficientă metodă de a-ți face cunoscută afacerea. În cazul meu, Supermarket la Cocoș va fi vizibil pe un stadion cu 10.000 de oameni pe tricoul jucătorilor, pe panourile publicitare, la interviurile de final de meci.
Mai spuneți o echipă care adună la fiecare meci de pe teren propriu 10.000 de spectatori. Fac un apel la toate firmele mari, medii și mici să vină alături de simbolul acestui oraș” a fost doar unul dintre mesajele convingătoare ale lui Iulian Nica.
Acesta a precizat că a acceptat să devină sponsor la Petrolul cu condiția ca toate sumele atrase de club să fie cheltuite transparent pentru a elimina orice suspiciune cu privire la bugetul acestui club.
Iulian Nica a dezvăluit și secretul succesului afacerii pe care a dezvoltat-o de la un mic magazin din centrul Ploieștiului la două supermarketuri La Cocoș: în Ploiești și București: adaosul comercial foarte mic la produsele care ajung pe raft, indiferent de valoarea acestora.
Asta i-a permis să ajungă la o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro pe o piață dominată de magazinele multinaționalelor și să deschidă, în curând, unde în altă parte decât la Ploiești, cel mai mare supermarket românesc, cu o suprafață de 13.000 de mp (detalii AICI).
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































