Nu vă supărați că ni se spune frumos să ne educăm copiii

Zilele trecute o postare făcută de un restaurant din București a creat mare scandal pe Facebook. Am văzut postarea, mi s-a părut că putea fi făcută puțin altfel însă mesajul s-a înțeles foarte bine. Când ești cu copilul la restaurant trebuie să te asiguri că acesta nu deranjează pe alții și că nu face haos în jur.

- Publicitate -

Și știți ce? Nu e nimic ieșit din comun în asta, ba mai mult, consider că e firesc.

Când mă gândesc la educație și la ideea de a nu-i deranja pe alții îmi vine inevitabil în minte imaginea mamei mele. Cel mai cu bun simț om pe care l-am cunoscut vreodată. Îmi amintesc foarte bine cum eram struniți de mici copii să ne purtăm frumos. Când mergeam cu trenul, cu autobuzul, când mergeam în vizite, când mergeam la biserică, la școală ori cu vecinii.

Citește și: Pe tine ce te recomandă ca să-ți spui OM?

Pentru mama nu exista „așa sunt copiii” când venea vorba de răzgâieli. Ea ne voia educați și să știți că treaba asta pe mine m-a ajutat enorm. Acea educație pe care avem senzația că nu o percep copiii noștri care probabil sunt prea mici, intră foarte adânc în caracterul nostru care se formează mai devreme decât ne-am imagina.

- Publicitate -

În ceea ce mă privește, credeți-mă am un grad mare de blândețe cu care am încercat să o educ pe Agnes, am un grad ridicat de toleranță față de toate stările prin care trec copiii, prin care trece Agnes implicit, însă nu am considerat că e corect vreodată să o las să facă ce vrea ea doar pentru că e un copil. De mică i-am atras atenția de fiecare dată când am fost la restaurante, la cafenele, la piscină ori în alte locuri publice că avem datoria să respectăm liniștea celorlalți și să ne purtăm civilizat.

Sigur că asta nu înseamnă că nu a derajat vreodată pe nimeni, mi s-a întâmplat chiar anul acesta, la o cină liniștită la restaurant să văd dintr-o dată cum zboară deasupra meselor abajurul unei veioze urmat de un zgomot cauzat de căderea ei, am simțit că îmi pică cerul în cap, câteva bucățică la mine, câteva în capul celorlalte mame de la masă, mi se încețoșase vederea, iar zgomotul s-a simțit fix ca o explozie pe mare.

Era Agnes cu două prietene, nimeni nu le mai vedea de la inima care stătuse instant, la un moment dat de sub masă au ieșit una câte una, exclamând: Suntem bine, mami! Stați liniștite. Bonus, câteva ghivece răsturnate în oaza aceea de frumos. Ne-am înghițit rușinea, ne-am cerut scuze și am încercat să ne facem mici la masă ca să se risipească evenimentul palpitant al serii.

- Publicitate -

Așa că, da, se întâmplă lucruri pentru că sunt copii însă depinde doar de noi cum abordăm percepția pe care ei o vor avea despre respectul față de ceilalți. Despre asta e vorba!

Iar azi când văd adulți needucați și neciopliți stau să mă gândesc dacă comportamentul lor de acum nu are legătură cu niște acțiuni de genul „sunt copii, ce să le faci?”

Vezi și Vacation time

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112