Luna aprilie debutează cu temperaturi scăzute față de media obișnuită a acestei perioade. Prahova ne vom reaminti ce înseamnă temperaturile negative specifice sezonului de iarnă, nicidecum apropierii de mijlocul primăverii.
În weekend vor fi înregistrate maxime de 14-15 grade Celsius, însă vremea va fi instabilă, fiind așteptate precipitații sub formă de ploaie în întreg județul.
Minimele nopților de sâmbătă și duminică vor fi de 4-6 grade, mai scăzute în zona montană.
Nu scăpăm de precipitații până la mijlocul săptămânii viitoare, însă schimbarea apare la temperaturi, care vor scădea la jumătate față de cele din weekend
Astfel, dacă luni vom avea o maximă de 11 grade în zona de sud a județului, marți temperatura maximă nu va mai trece de 8 grade în zonele joase și cel mult 2-3 grade la munte.
Minimele nopților din mijlocul săptămânii viitoare coboară până la -2 grade.
De miercuri, precipitațiile vor înceta, iar maximele vor urca ușor, la sfârșitul săptămânii viitoare ajungând la 13-14 grade Celsius.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































