
Vinerea Mare este cunoscută drept Vinerea Patimilor pentru că în această zi a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos. Vinerea Mare este considerată o zi de doliu pentru creștinătate, pentru că în această zi a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.
Vinerea Mare este cunoscută sub numele și de Vinerea Seacă sau Vinerea Neagră pentru că în această zi unii creștini țin post sever.
După procesiune, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă, în mijlocul bisericii, care devine loc de închinăciune și de reculegere.
În biserici se cântă Prohodul, iar credincioșii înconjoară de trei ori biserica.
Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare
În Vinerea Mare, mulți creștini țin post negru. Se mai spune că în această zi nu este bine să consumi urzici sau să folosești oțet în mâncare.
Conform tradiției se spune că în această zi nu este bine să sacrifici animale, să speli rufe sau să coci plăcinte.
Conform tradiției, toate muncile câmpului sunt interzise. Nu se ară și nici nu se seamănă pământul, fiind o zi de rugăciune și doliu.
Se spune că în această zi nu trebuie să te cerți și nici să nu mergi la frizer. Vinerea Mare este ziua în care creștinii obișnuiesc să meargă la cimitir, unde aprind lumânări și jelesc morții.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112






























