Ieri publicam o adresă a Primăriei Ploiești în care reprezentanții acesteia ne asigurau de faptul că haita de câini din zona Eminescu a fost ridicată.
Citește aici: Câinii comunitari din zona Eminescu au fost ridicați. Răspunsul Primăriei Ploiești
„Urmare a apariției în publicația dumneavoastră a articolului „Câini în haită (din nou) în zona Parcului Eminescu din Ploiești”, prin care sesizați disconfortul și pericolul la care sunt expuși locuitorii cartierului Eminescu din Ploiești, din cauza câinilor comunitari, adesea agresivi, vă comunicăm că un echipaj al Serviciului Ocrotirea Animalelor Comunitare, din cadrul Parcului memorial „Constantin Stere” Ploiești, a capturat câinii existenți în zona sus-menționată”, se specifica în informarea primită la redacție.
Cum am publicat răspunsul că problema ar fi fost rezolvată, am primit fotografii, realizate chiar ieri, cu haita în discuție care își vedea de treabă nestingherită.
„Ce au făcut? Au luat câinii? Care câini? Că ăștia de aici, de la Eminescu, sunt la locul lor. Poate că au prins unul, dar au ratat vreo patru”, a fost unul dintre comentariile primite, însoțit de fotografii doveditoare.
Deci ce câini au ridicat cei de la Serviciul Ocrotirea Animalelor Comunitare? Conform mesajelor și fotografiilor, haita de care scriam în articolul de pe 10 martie este tot acolo.
Solicităm pe această cale o rezolvare reală a situației din zonă, nu doar „din pix”. Reamintim Primăriei că cetățenii din Ploiești sunt vigilenți. 🙂
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































