Creşte numărul copiilor infectaţi cu Adenovirus. Cum poate fi oprită transmiterea virusului

Medicii spun că dacă pacientul ajunge din timp la spital și se aplică un management terapeutic adecvat și timpuriu, de obicei evoluția este una favorabilă.

După gripă și un alt virus numit Adenovirus aduce zeci de copii în camerele de gardă și în Unitățile de Primiri Urgențe.

- Publicitate -

Copii depistați cu Adenovirus ajung la spital cu febră mare și grave probleme digestive.

„Acest virus afectează cel mai frecvent copiii și sugarii. Ca mod de transmitere, trebuie să ne legăm de faptul că acest virus are câteva subtipuri care au un anumit tropism pentru anumite țesuturi, cum ar fi cel respirator și cel digestiv, deci transmiterea se face la nivel de aerosoli care conțin virus de pe partea digestivă, dar și pe cale orală”, a declarat Gabriel Nistor, medic infecționist la Institutul Matei Balș, pentru Antena 3 CNN.

Medicii spun că dacă pacientul ajunge din timp la spital și se aplică un management terapeutic adecvat și timpuriu, de obicei evoluția este una favorabilă.

- Publicitate -

Transmiterea virusului poate fi oprită în primul rând printr-o igienă adecvată a mâinilor și a suprafețelor.

„Părinții trebuie să fie atenți la simptomatologia copilului care nu trece la tratament simptomatic, o febră înaltă, de obicei, sugarii nu se mai alimentează”, a mai declarat medicul Gabriel Nistor.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ștefan Vlăsceanu
Ștefan Vlăsceanu a fost interesat de presa scrisă încă din perioada liceului, când a intrat pentru prima dată pe ușa redacției ziarului Monitorul de Prahova. Este cel mai tânăr jurnalist din echipa Observatorul Prahovean, în prezent fiind redactor șef. Publică și documentează lunar zeci de articole și subiecte din domenii precum eveniment, social și investigații. În paralel administrează ziarul Observatorul de Brașov. Este absolventul facultății de Sociologie și Comunicare din Brașov, promoția 2013 și câștigător al Galei Tineretului Prahovean 2023 – cel mai activ tânăr jurnalist prahovean.