Ca în fiecare an, sezonul gripal este prezent, mai ales în rândul copiilor. Alexandru Rafila a făcut apel la părinţi să nu îi ducă la spital dacă au forme uşoare sau medii de gripă, ci să consulte medicul de familie.
Într-o emisiune a televiziunii naționale, Alexandru Rafila a fost întrebat cum face faţă sistemul de sănătate din România, având în vedere numărul mare de viroze respiratorii sau gripe sezoniere, el explicând că cei mai afectaţi sunt copiii.
Alexandru Rafila: ”Impactul mai mare este pentru copii, mai puţin pentru adulţi. Asta nu înseamnă că sezonul gripal care a început practic nu va evolua şi nu va afecta şi populaţia adultă.
Virusul sinciţial respirator care produce o epidemie în momentul de faţă, prezentă şi în România şi în alte ţări, în Europa sau chiar în Statele Unite, afectează copiii. Este o boală virală care poate să producă anumite complicaţii, bronşită de obicei şi evoluţia unora dintre copii e mai dificilă.
Tocmai pentru ca să putem să uşurăm acest lucru şi să nu trebuiască părinţii să aştepte ore întregi la unităţile de primiri urgenţe, am înfiinţat la nivel naţional mai multe centre ambulatorii de evaluare a copiilor care au forme uşoare sau forme medii.
Deci cei care merg la medicul de familie şi medicul de familie consideră că au nevoie de investigaţii suplimentare pot să meargă în aceste centre de evaluare. Lista lor este disponibilă la Ministerul Sănătăţii, la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică. Şi acolo părinţii pot să ducă copiii fără niciun fel de problemă, să fie evaluaţi, să primească tratament şi dacă este într-adevăr nevoie, vor fi trimişi la spital.
Copiii cu forme uşoare sau medii nu trebuie să meargă la spital, e bine să evite să stea ore întregi, de exemplu la unităţile de primiri urgenţe, care sunt supraaglomerate şi lucru ăsta trebuie luat în considerare. Am făcut şi un ghid de bună practică privind modul în care un părinte trebuie să ia o decizie informată în cea ce priveşte propriu copil, dacă are o viroză respiratorie.”
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































