Deputatul prahovean al Partidului Național Liberal a reacționat dur într-o postare pe pagina de Facebook cu privire la votul dat de Austria împotriva aderării la spațiul Schengen.
„Sunt mâhnit, revoltat, dezgustat de modul în care României i-a fost refuzat dreptul de a fi parte din Schengen.
Marea „familie” europeană ne-a tratat azi ca pe ruda săracă, o rudă îndepărtată de care se folosesc doar în momentele grele, când au nevoie și doar atât.
Nu asta înseamnă FAMILIA!
Dar de unde să înțeleagă occidentalii Europei acest lucru? Pentru ei familia are cu totul altă însemnătate.
Să vă spun eu ce înseamnă să fii o familie! Înseamnă, în primul rând, să fii solidar, să fii alături de fiecare membru al familiei la bine și la greu.
A fi o familie înseamnă ca toți să aibă un scop comun, nu interese ascunse, particulare.
Familia înseamnă să iubești toți membrii săi!
Doar că, în familia europeană, România a fost pusă la colț în mod nemeritat.
Sper ca la viitorul Consiliu UE de săptămâna viitoare, Președintele Iohannis să pună pe masă subiectul aderării la Schengen, iar umilința de azi să fie întoarsă.
Suntem europeni cu acte în regulă, poate mai europeni decât austriecii, iar aderarea la Schengen este dreptul nostru!
Altfel, jignirea la care au fost supuși românii azi va fi profundă și se va transforma din frustrare într-o atitudine eurosceptică față de Europa.
O seară binecuvântată și liniștită vă doresc!” a scris Mircea Roșca joi seara pe pagina de Facebook.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































