Profesoară înjunghiată în timpul orei la un liceu din București

ambulanta
Adolescentul nu este cunoscut ca un copil cu probleme sau agresiv.

Incident grav la Colegiul Național Ion Creangă. O profesoară a fost înjunghiată în zona gâtului de un elev, în timpul orelor de curs. Potrivit DSU, plaga este superficială, dar cadrul didactic a fost preluat de o salvare și transportat la spital.

- Publicitate -

Totul s-a întâmplat în această dimineață, când profesoara de japoneză, în vârstă de 26 de ani, ar fi fost înțepată cu un cuțit, de un elev de 16 ani. Din informațiile pe care le deținem până în acest moment, incidentul ar fi avut loc într-una din clasele a-10 a de la Colegiul Ion Creangă din capitală.

Elevii martori la incident au povestit că profesoara a intrat în clasă și ar fi vrut să le dea un test neanunțat copiilor. Moment în care unul dintre elevii de clasa a X-a ar fi scos un cuțit de bucătărie și ar fi încercat să o lovească.

Din fericire, femeia s-a ferit și a suferit doar răni artificiale în zona gâtului, însă a fost preluată de SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

- Publicitate -

Adolescentul nu este cunoscut ca un copil cu probleme sau agresiv.

Poliția a deschis un dosar în acest caz.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ștefan Vlăsceanu
Ștefan Vlăsceanu a fost interesat de presa scrisă încă din perioada liceului, când a intrat pentru prima dată pe ușa redacției ziarului Monitorul de Prahova. Este cel mai tânăr jurnalist din echipa Observatorul Prahovean, în prezent fiind redactor șef. Publică și documentează lunar zeci de articole și subiecte din domenii precum eveniment, social și investigații. În paralel administrează ziarul Observatorul de Brașov. Este absolventul facultății de Sociologie și Comunicare din Brașov, promoția 2013 și câștigător al Galei Tineretului Prahovean 2023 – cel mai activ tânăr jurnalist prahovean.